Ioan Ovidiu Sabău a susținut prima conferință de presă după revenirea la U Cluj, înainte de partida cu Hermannstadt.
- Hermannstadt - U Cluj, în etapa #7 din SuperLiga, are loc luni, de la ora 18:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
Sabău a revenit pe banca lui U Cluj, după ce la finalul sezonului trecut a renunțat la postul de antrenor din cauza uzurii mentale. Neluțu a declarat că și-a regăsit motivația și a numit avantajele pe care le are, după perioada în care a pregătit echipă în sezonul trecut.
Ioan Ovidiu Sabău: „Lucrurile stau diferit acum”
„Nu a fost o perioadă lungă, au fost câteva luni, dar pot să spun că în momentul de față lucrurile stau diferit. Am iar motivația, starea de spirit de care ai nevoie să reintri în această meserie. Sunt multe avantaje, printre care faptul că am stat foarte puțin. Am un lot de jucători pe care îl cunosc foarte bine, alături de care am colaborat foarte bine.
Emoțiile și stările sunt la fel, dar simt eu că pot face o treabă foarte bună, să le mulțumesc celor care mi-au acordat încredere, dar și publicului care de această dată este mai încrezător în posibilitățile mele. Este o răspundere mai mare de această dată, pentru că sunt și alte așteptări”, a declarat Sabău, conform site-ului lui U Cluj.
A fost foarte greu să iau decizia de a renunța, dar cred că a fost o decizie corectă față de mine și de club. Eram epuizat, foarte încărcat și responsabilizat
- Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
Sabău: „Nu pot schimba multe până luni”
Sabău a prefațat și meciul cu Hermannstadt, primul de la revenirea la U Cluj.
„Prea multe lucruri nu pot schimba până luni, poate doar ca stare, concentrare în anumite momente. Să înțeleagă momentul, situația din clasament. Trebuie să acumulăm puncte pentru că e foarte important. Punctele îți dau încredere și entuziasm. Apare și jocul încet încet”, a declarat Sabău.
{{text}}