Sporturi   •   Tenis   •   RETRAGERE

Decizia din scandalul de dopaj i-a pus capac » Și-a anunțat retragerea: „Vă mulțumesc pentru toate amintirile create!”

Suedezul Mikael Ymer (24 de ani) a anunțat că se retrage din tenis. În luna iulie 2023, era suspendat 18 luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Articol de Adrian Jitea   —  vineri, 25 august 2023

Suedezul Mikael Ymer (24 de ani) a anunțat că se retrage din tenis. În luna iulie 2023, era suspendat 18 luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Mikael Ymer a fost suspendat pentru că a ratat trei controale doping în decursul unui an. Suedezul a considerat că este nevinovat și de vină ar fi persoana care ar fi trebuit să îl testeze, o problemă de comunicare cu privire la momentul și locul întâlnirii.

În prima fază, Ymer a fost exonerat de un tribunal independent, dar TAS a întors decizia. Dezamăgit, fostul număr 50 mondial, a decis să se retragă definitiv din activitate.

Mikael Ymer s-a retras din tenis


„Salutări, prieteni. Am decis să mă retrag din tenisul profesionist. Vă mulțumesc pentru toate amintirile grozave pe care le-am creat. Ce călătorie a fost! Le doresc tuturor colegilor mult succes în competiție. Dumnezeu este mare!”, a scris Ymer pe contul personal de Twitter.

Mikael Ymer

Mikael Ymer este unul dintre jucătorii spectaculoși ai circuitului, agresiv, rapid, cu lovituri ieșite din tipare. Cea mai bună poziție ocupată în carieră a fost 50, în aprilie 2023. A ajuns în turul 3 pe tablourile principale de la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.

Simona Halep încă așteaptă verdictul


Între timp, Simona Halep (31 de ani) încă așteaptă verdictul în cazul de dopaj care o ține departe de teren de aproape un an. Dubla campioană de Grand Slam și-a prezentat apărarea în fața tribunalului independent Sports Resolutions la finalul lunii iunie. Judecătorii încă nu au comunicat decizia. 

Simona continuă să primească lovituri din această cauză. A părăsit top 1000 WTA, iar după US Open va fi ștearsă complet din clasamentul mondial. 

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.