Simona Halep (31 de ani) a oferit primele declarații de la momentul audierii în fața tribunalului independent Sports Resolutions.
În curând se va împlini un an de la ultimul meci disputat de Simona Halep în circuitul WTA. Pe 29 august 2022, dubla campioană de Grand Slam era eliminată în primul tur de la US Open 2022.
La aproape două luni distanță de la audierea în fața Sports Resolutions, încă fără verdict, Halep a ales să rupă tăcerea.
Simona Halep, declarații în scadalul de dopaj: „Vreau să asigur oamenii că sunt nevinovată!”
„Faptul că oamenii au fost alături de mine și m-au susținut atât de frumos mi-a dat putere. Am citit toate mesajele lor, am simțit căldura sufletească.
Vreau să le mulțumesc și să îi asigur că sunt nevinovată, că nu am luat absolut nimic, nu am făcut nimic necinstit în tenis. Sper să vină ziua în care mă voi întoarce pe teren și voi juca tenisul pe care l-am jucat toată viața mea, cu mare drag și cu mare pasiune.
Și să ne bucurăm împreună de alte rezultate, dacă voi mai fi capabilă”, a spus Simona Halep pentru Eurosport.
Din cauza suspendării, Simona Halep a ieșit din top 1000 WTA
Între timp, Halep continuă să se prăbușească în ierarhia WTA. În cel mai recent update, făcut luni, 21 august, Simona ocupă locul 1140.
Veștile proaste nu se vor opri aici. La finalul US Open 2023, dubla campioană de Grand Slam va dispărea complet din clasament. Va rămâne fără niciun punct!
Indiferent de verdictul pe care îl va primi din partea Sports Resolutions, constănțeanca va trebui să o ia de la zero. Va putea participa în competițiile WTA doar prin intermediul unor invitații primite din partea organizatorilor.
FOTO. Situația Simonei Halep, sursa celor mai tari memeuri de pe internet » Fanii tenisului fac haz de necaz
Cazul Simonei Halep pe scurt:
- Simona Halep fusese suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) pe 7 octombrie 2022, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la US Open 2022.
- Ulterior, pe 19 mai 2023, ITIA a anunțat că pe numele lui Halep a fost adăugat un nou cap de acuzare, faptul că în pașaportul ei biologic ar exista „iregularități”.
- Halep nu a mai jucat un meci oficial de pe 29 august 2022, când părăsea US Open în primul tur.
{{text}}