Fotbal   •   Liga 1   •   FCU CRAIOVA - RAPID 3-5

Fostul fundaș din Giulești nu crede că Dugandzic și Rrahmani pot forma un cuplu letal în atacul Rapidului: „Profilul nu le-ar permite”

Albion Rrahmani a marcat o „dublă” la debutul în tricoul Rapidului. Foto: Facebook @FC Rapid 1923

Articol de Vlad Roșu   —  sâmbătă, 26 august 2023

Fostul fundaș al Rapidului, Cristi Dulca (50 de ani), e de părere că tehnicianul giuleștenilor, italianul Cristiano Bergodi (58), nu va putea implementa la echipă un sistem cu două vârfuri. 

Vineri seară, Rapid s-a impus în deplasarea de la Craiova cu FCU, scor 5-3. Cei doi atacanți din lotul giuleștenilor, Marko Dugandzic (29) și Albion Rrahmani (22), au marcat, al doilea chiar la debutul în alb-vișiniu. Kosovarul a intrat în locul croatului, la pauză.

Fost jucător în Giulești, Cristi Dulca nu crede că cei doi ar putea forma un cuplu în atacul Rapidului, iar Bergodi va trebui să aleagă un titular cert. 

Cristi Dulca nu crede că Marko Dugandzic și Albion Rrahmani pot forma un cuplu în atacul Rapidului: „Profilul nu le-ar permite”


„Rapid încet, încet îşi consolidează lotul. Aduc jucători buni pe fiecare post. Onea a jucat toate meciurile cu Adi Mutu, acum e rezervă, dar mereu de câte ori intră e la nivelul titularilor.

Dugandzic are cu totul alte calităţi. Sunt curios dacă ar putea juca împreună el și Rrahmani, însă nu cred că profilul le-ar permite. 

Ambii sunt atacanți interesanţi, dar pe Rrahmani l-am văzut deocamdată într-un joc contra unei echipe care pe faza de apărare nu arăta nici pe departe ca anul trecut”, a precizat Cristi Dulca, la Prima Sport. 

VIDEO. Golul marcat de Aurelian Chițu în FCU Craiova - Rapid


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.