Florin Pîrvu, 48 de ani, a furnizat, alături de Petrolul Ploiești, surpriza startului de sezon, diseară se duelează cu Dinamo, formația ce l-a făcut campion ca fotbalist, a explicat care este crezul său ca antrenor
Florin Pîrvu, 48 de ani, este antrenorul surprizei primelor șase runde ale noii ediții, Petrolul începând etapa #7 pe podium. Diseară, de la ora 21:45, este meciul Dinamo - Petrolul, pe stadionul "Arcul de Triumf".
Duel special contra lui Dinamo, echipa cu care a cucerit trofee
Fost internațional, Pîrvu este la prima experiență ca antrenor principal în Liga 1, după ani petrecuți în eșalonul inferior, dar mai ales în China, unde a lucrat la Henan, la diverse categorii.
Într-un interviu acordat GSP.ro la începutul verii, ploieșteanul prefața întâlnirea dintre Petrolul și Dinamo, care reprezintă un duel special pentru el. E primul oficial, după ce a mai bifat un amical, în urmă cu două luni, 1-1, la Săftica.
"Petrolul e echipa mea de suflet, este o șansă uriașă să o antrenez. Dar la Dinamo m-am dezvoltat ca fotbalist, am câștigat trofee, așa că există un mare respect pentru «câini». Abia aștept duelurile cu ei în prima divizie", a anunțat prahoveanul.
3trofee a cucerit Pîrvu cu Dinamo, un campionat și două Cupe ale României
Declarația lui Pep care i-a schimbat percepția în antrenorat
În sezonul precedent, Florin Pârvu a salvat Petrolul de la retrogradare, mai mult, a încheiat sezonul pe locul 8. Acum, a adunat trei victorii consecutive cu Farul, în Giulești, cu Rapid, apoi cu FCU Craiova. Tânărul antrenor a explicat cine este modelul său în meserie.
"Poate că pare puțin așa... Mi-a plăcut mereu de Guardiola. Și Barcelona lui Guardiola. M-a făcut să mă aplec asupra meseriei de antrenor. Mi-aduc aminte că după o victorie într-o deplasare, 4 sau 5-0, la conferința de presă, Pep a fost întrebat cum face de înscrie atât de multe goluri fără să joace cu un atacant central, clasic.
Mi-a plăcut răspunsul lui: "Vreți să știți numele atacantului? Spațiu liber". M-a răscolit asta, am început să studiez mai mult, să citesc, să-mi notez, iar, la final, sunt eu însumi. Sunt perseverent, atent la mici detalii. Încăpățânat? Nu, nu sunt orgolios", a povestit tehnicianul.
4fotbaliști ex-dinamoviști sunt acum la Petrolul, Eșanu, Grozav, Hanca și Irobiso
E foarte stresantă meseria de antrenor în Liga 1, presiunea e infinit mai mare decât în China sau în orice alt domeniu. Eu mi-aș dori să ajung să mă bat la titlu cu Petrolul
Florin Pârvu, antrenor Petrolul
{{text}}