Chindia lui Miriuță a deschis scorul pe terenul lui FC Argeș, în partida din etapa #4 a din Liga 2, grație unei execuții de la 40 de metri! Cel mai spectaculos gol al startului de sezon din liga secundă a avut și largul concurs al lui Cătălin Straton, „veteranul” care e vinovat principal la reușita dâmbovițenilor.
FC Argeș se specializase în primit goluri care de care mai caraghioase în prima ligă și pare să continue „trendul” și la „matineu”. Formația lui Alexandru Pelici, al cărei start de sezon e unul submediocru, a început rău și duelul contra unei colege de suferință din finalul sezonului trecut, Chindia.
Gol de la 40 de metri, după o gravă eroare a lui Straton
Oaspeții au deschis scorul la Mioveni în minutul 26, după o mare neatenție a portarului Straton.
Goalkeeper-ul alb-violeților, unul dintre puținele nume rămase la Pitești și după dezastrul din „barajul” cu Dinamo, a degajat defectuos o minge din propriul careu, „lansarea” sa ajungând doar până la Andrei Șerban, mijlocașul celor de la Chindia.
Straton a degajat greșit, Șerban a profitat și a înscris cu o boltă de la jumătatea terenului aproapeLa aproximativ 40 de metri de poarta adversă, fotbalistul de 22 de ani n-a stat pe gânduri: l-a văzut pe Straton țintuit în apropierea liniei de „16” și a înscris în poarta lăsată liberă printr-o „boltă” excelent plasată.
{{text}}