Liga 1

Titular în premieră după 4 luni, Deac anunță: „Peste 3-4 meciuri sunt în formă maximă”

Ciprian Deac (37 de ani), mijlocașul de la CFR Cluj, a analizat victoria cu FC Botoșani, scor 3-1, în etapa #7 din SuperLiga.

Articol de Adrian Duţă  —  sâmbătă, 26 august 2023

Ciprian Deac (37 de ani), mijlocașul de la CFR Cluj, a analizat victoria cu FC Botoșani, scor 3-1, în etapa #7 din SuperLiga.

Cu Botoșani, Deac a revenit în primul „11” al CFR-ului după mai bine de 4 luni. Mijlocașul de 37 de ani a fost titular ultima dată în aprilie, la victoria cu Sepsi, scor 2-1, când a suferit o ruptură a ligamentelor în articulația umărului stâng și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. 

A revenit pe teren la derby-ul cu Universitatea Craiova, 1-1, când a intrat în minutul 78. Acum, Ciprian anunță că mai are nevoie de aproximativ 3-4 meciuri pentru a reveni al 100%.

Ciprian Deac: „Peste 3-4 meciuri sunt la 100%”

„Am pasat multe între linii, nu le-a convenit asta. Prima repriză a fost foarte bună. Pot să mă antrenez de 3 ori pe zi, e degeaba dacă nu joc. Doar așa pot să îmi revin, prin jocuri. Am nevoie de ritm. Nu sunt 100%, dar dacă o să joc meci de meci, peste 3-4 partide voi atinge forma de dinainte să mă accidentez. 

Lui Mister îi place să atace, nu întâmplător am și marcat mult. Trebuie să ne apărăm mai bine, trebuie să fim atenți, dacă vrem să fim acolo sus. Eu sunt obișnuit cu concurența. 

Aici s-au făcut mereu transferuri, important e să se acomodeze și să își dea seama cine e CFR, aici nu e loc de eșec”, a declarat Deac la „Fotbal Show”, emisiune realizată în parteneriat de GSP și Prima Sport.

Otele: „În SuperLigă se poate întâmpla orice”

Philip Otele, autorul unei „duble” cu Botoșani, a vorbit și el la finalul meciului. El a jucat atacant alături de Bîrligea, deși este extremă stânga la bază.

Sunt cel mai fericit că am câștigat cele 3 puncte. Sunt fericit și că am fost decisiv în acest meci. Îmi place poziția în care joc și mă simt bine. E posibil orice în fotbal, a fost bine că am fost serioși la 2-0. În SuperLiga se poate întâmpla orice.

- Otele, atacant CFR Cluj

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.