Liga 1

Rotariu se poate întoarce în Superligă, dar nu la Dinamo » Antrenorul echipei a confirmat discuțiile + negocieri și cu un stelist

Dorin Rotariu // foto: Instagram @ rotariudorin

Articol de Adrian Duţă  —  Saturday, 26 August 2023

Dorin Rotariu (28 de ani) se află în discuții cu UTA și ar putea reveni în Superligă după 6 ani.

Mircea Rednic, antrenorul arădenilor, a anunțat că a discutat cu extrema, care mai speră să prindă un contract în străinătate. Dacă nu va reuși, Rotariu e așteptat la UTA. Dorin este liber de contract, după ce s-a despărțit de Ludogorets în această vară.

Dorin Rotariu, în discuții cu UTA

În plus, Rednic a declarat că se află în discuții și cu Valentin Gheorghe, extrema dreapta care s-a despărțit de FCSB în acest mercato.

„Sunt doi jucători care au promis că ne iau în considerare, nu că e sigur că vin la noi, așa cum s-a înțeles. E vorba de doi jucători români foarte importanți, Vali Gheorghe și Dorin Rotariu. Prefer să risc și să aștept până pe 31 august și dacă nu își găsesc ceva afară, atunci discutăm. 

Mi-au cerut să mai așteptăm 4-5 zile pentru a vedea ce soluții au în străinătate. Cu Rotariu am și lucrat și l-am ajutat cu transferul la Club Brugges. Îl cunosc, dar având în vedere condițiile cu care era obișnuit în ultima perioadă, își dorește să continue afară. 

Vali Gheorghe a fost în Turcia deja, cred că dacă era ceva interes, ar fi semnat deja. Dar, rămâne de văzut, îi așteptăm până la încheierea perioadei de transferuri din străinătate”, a decarat Mircea Rednic, citat de Sport Arad.

Rotariu a mai lucrat cu Rednic la Dinamo, înainte să fie transferat de belgienii de la Brugge.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.