Campionate

Împăcarea cu suporterii » Kylian Mbappe, ovaționat la Paris! Starul lui PSG a răspuns cu o prestație de nota 8

Kylian Mbappe, ovaționat la Paris. Foto: Imago Images

Articol de Daniel Scorpie  —  duminică, 27 august 2023

Revenit printre tituarii lui PSG, Kylian Mbappe (24 de ani) a livrat o „dublă” și a fost ales omul meciului cu Lens (3-1) de cotidianul L'Equipe: „Cu Mbappe în teren, jocul lui PSG arată altfel. Multe realizări pentru un fotbalist aclamat pe Parc des Princes”.

A revenit Kylian Mbappe, au revenit spectacolul și victoria pe Parc des Princes. Titularizat în premieră în acest sezon la 3-1 cu vicecampioana Franței, Lens, atacantul de 24 de ani a fost primit călduros de fanii roș-albaștrilor. 

Înaintea jocului l-au aplaudat, l-au ovaționat și i-au scandat numele, în timp ce pe tabelă i s-au afișat numărul și un mesaj de susținere. Șeptarul parizian a răspuns în teren cu o prestație de clasă. A marcat două goluri și a avut numeroase alte ocazii de a marca, iar jurnalul L'Equipe l-a ales omul meciului, cu nota 8.

Kylian Mbappe, ovaţionat de suporterii lui PSG! A răspuns cu o prestație de nota 8

Ajuns la cota 151 de goluri reușite pentru PSG în Ligue 1, Kylian Mbappe a fost lăudat de sursa citată: „O întoarcere care a lăsat urme. Jocul parizienilor s-a schimbat complet cu el în echipă. A ratat câteva situații de gol în minutele 30, 32, 55 și 65, dar a concretizat o fază lucrată de Lucas Hernandez și a avut și un pic de noroc în final, la șutul său deviat. Multă activitate pentru un fotbalist divinizat de publicul de pe Parc des Princes”. 

Și RMC Sport l-a remarcat: „Cu un Mbappe în zi mare, PSG a surclasat-o pe Lens și s-a lansat în noul campionat”.

301 goluria influențat Kylian Mbappé în tricoul lui PSG în toate competițiile. Atacantul francez a marcat de 214 ori și a oferit 86 de assisturi.

PSG a „spart gheața” în acest sezon

L'Equipe a mai punctat că împăcarea cu suporterii a fost oarecum neașteptată: „Cine ar fi intrat prima oară pe stadion după încheierea vacanței nu și-ar fi dat deloc seama că între fani și golgheterul francez au fost două luni de tensiune și de teamă ca nu cumva KM7 să plece la Real Madrid”. 

Și Mbappe s-a bucurat de primirea extraordinară și s-a simțit bine de tot în largul lui, concentrat numai la fotbal. Antrenorul Luis Enrique nu poate fi decât superîncântat de primul triumf stagional și că se poate baza pe cel mai bun jucător din Ligue 1.

Mbappe a revenit în stil mare pe Parc des Princes, printr-o «dublă», jucând prima oară de la început în tandem cu Ousmane Dembélé. Cei doi au dinamitat meciul cu Lens, iar PSG a arătat o nouă față, mult mai seducătoare.

- RMC Sport, post radio francez

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.