Napoli nu i-a dat nicio șansă lui Sassuolo (2-0), la prima reprezentanție a campioanei en titre în fața propriilor fani în noul sezon. Românul Daniel Boloca a fost titular la oaspeți, fiind schimbat în minutul 61.
Napolitanii au început cu turațiile la maximum noua ediție din Serie A. După 3-1 cu Frosinone, echipa preluată de Rudi Garcia a mai bifat o victorie convingătoare, de data aceasta în fața lui Sassuolo.
Titular la verzi, mijlocașul Daniel Boloca a fost la locul nepotrivit în minutul 15, când l-a faultat pe Politano și a provocat penalty-ul din care starul Victor Osimhen a deschis scorul. Românul a fost activ împotriva campioanei, chiar și-a încercat norocul de la distanță, dar defensiva lui Napoli n-a „clipit” tot meciul.
După 61 de minute, Boloca a părăsit terenul. Cu un minut înainte, Napoli a mai beneficiat de un penalty, ratat, însă, de Raspadori.
Totuși, Napoli avea să schimbe imediat tabela, în minutul 64, când Giovanni Di Lorenzo a înscris din pasa lu Kvaratskhelia, stabilind scorul final. Punctaj maxim pentru napolitani după primele două etape, în timp ce trupa lui Boloca e codașa clasamentului.
FINAL. Napoli - Sassuolo 2-0
- Vezi AICI cele mai interesante statistici!
- Au marcat: Victor Osimhen '16 p., Di Lorenzo '64
Napoli - Sassuolo, echipe de start:
Napoli: Meret - Di Lorenzo, Rrahmani, Juan Jesus, Olivera - Anguissa, Lobotka, Zielinski - Politano, Osimhen, Raspadori
Antrenor: Rudi Garcia
Sassuolo: Consigli - Toljan, Erlic, Tressoldi, Vina - Boloca, Lopez, Henrique - Bajrami, Pinamonti, Laurente
Antrenor: Alessio Dionisi
Napoli a pornit la drum cu un nou antrenor
Campioana Napoli e singura dintre pretendentele la scudetto care și-a schimbat surprinzător antrenorul. Luciano Spalletti n-a acceptat prelungirea automată a contractului propusă de președintele Aurelio De Laurentiis.
Azzurrii l-au angajat pe Rudi Garcia, dat afară de la Al-Nassr, echipa lui Ronaldo. Napoli nu a fost prea activă în mercato. L-a pierdut numai pe Kim, stoperul sud-coreean, pentru care Bayern a activat clauza de reziliere. Cel mai important transfer este însă păstrarea lui Victor Osimhen, pe care nici saudiții nu l-au convins să plece, și a lui Khvicha Kvaratskhelia, care au obținut o mărire substanțială de contract
{{text}}