Handbal

CSM Constanța, învinsă acasă în manșa tur a calificărilor » Antrenorul George Buricea: „Nu dezarmez, ne vom lupta”

Interul dreapta Mikalai Aliokhin în acțiune Foto Facebook CSM Constanța

Articol de Ionuţ Coman  —  duminică, 27 august 2023

CSM Constanța, ocupantă a locului 3 în ediția trecută a Ligii Zimbrilor, a început cu o înfrângere parcursul european al noului sezon, acasă, cu spaniolii de la Fraikin Granollers, 27-29, în European League.

Echipa constănțeană, recent finalistă în Supercupă, învinsă de Dinamo la un gol, 25-24, nu a avut începutul de traseu european dorit. A întâlnit-o în calificări pe finalista surprinzătoare a ediției trecute, Granollers, o echipă de tradiție din handbalul spaniol, care nu mai avusese însă rezultate notabile din anii 2000.

În lotul acesteia evoluează și românul Andrei Buzle, care a fost la Academia Barcelonei, iar în țară a evoluat la Minaur Baia Mare.

Meciul tur s-a desfășurat în Sala Sporturilor Simona Amânar din Constanța, apăsată de căldură, iar gazdele au început prost. Spaniolii au condus din primele minute, ajungând la un avantaj de goluri, 4-1.

Apărarea nu a fost la înălțime

Punctul forte, apărarea, l-a trădat pe antrenorul George Buricea, iar portarul Dan Vasile a livrat puține intervenții reușite. „Știm cât de tare joacă, este o echipă bine ghidată, căreia îi place să evolueze dur în defensivă”, spunea înainte de partidă antrenorul de la Granollers, Antonio Rama, pentru site-ul EHF.

Nu s-au schimbat însă prea multe nici după pauză, după ce Constanța mersese la vestiare cu un deficit de două goluri, 14-16. Multe greșeli la gazde în continuare, ceea ce a facilitat distanțarea adversarilor la 6 lungimi, 25-19.

În ultimul sfert de oră, CSM a trecut la apărare agresivă, avansată, dar a ratat incredibil, în situația de singur cu portarul, de trei ori, șansa de a se apropia la un gol. În final a fost 29-27 pentru Granollers.

George Buricea: „Au fost moi, fără agresivitate”

„Nu mi-am recunoscut apărarea, au fost moi, fără agresivitate. Au vrut, dar nu-i țineau picioarele. Așa este când joci 7 meciuri în 4 zile. Am avut două jocuri în 24 de ore în Supercupă, apoi o deplasare de 10 ore la mijlocul săptămânii, la Sighișoara.

Cineva ar trebui sa se gândească la binele handbalului românesc, dar cine? Nu dezarmez, ne vom lupta în retur pentru calificare", a declarat la final antrenorul Buricea.

Știam ce echipa are Constanța, le-am spus și spaniolilor câteva secrete. Poate că am avut o viteza în plus, dar calificarea nu este jucată”, crede Andrei Buzle. La partidă a asistat și Xavi Pascual, selecționerul României și antrenor al lui Dinamo București.

Andrei Buzle în timpul partidei Foto Facebook CSM Constanța

Pentru CSM Constanța au marcat: Komogorov 6, Nistor Ioniță 4, Stankovic 4, Mourino 3, Nikolic 3, Aliokhin 2, Căbuț 2, Ilie 1, Drăgan 1, Ravnic 1, iar pentru Fraikin BM. Granollers: Franco i Miro 6, Yusuf 5, Guijarro Moreno 5, Reguart Massana 4, Torriani 2, Buzle 2, Urdangarin de Borbon 2, Romero Holguin 1, Amigo Boada 1, Castillo Oliveras 1.

Returul este programat pe 2 septembrie, de la ora 13:00 a României, în Palau d’Esports de Granollers.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.