Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

A găsit o parte bună la strategia FCSB-ului: „E în avantajul lui! Ca motorul diesel”

David Miculescu, la balon, în derby-ul cu Dinamo // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 28 august 2023

Antrenorul Ionuț Badea (47 de ani), în prezent analist TV, consideră că plecările în masă de la FCSB ar putea fi de bun augur pentru David Miculescu (22).

Cumpărat de FCSB în vara lui 2022 cu 1,7 milioane de euro, David Miculescu nu a reușit să se impună ca titular în echipa roș-albastră.

Unul dintre motive este reprezentat de concurența acerbă din atacul vicecampioanei, FCSB având până de curând alți 3 jucători capabili să evolueze pe poziția de extremă dreapta: Andrei Cordea, Valentin Gheorghe și Octavian Popescu.

Recent, după ratarea calificării în play-off-ul Conference League, FCSB a renunțat la doi dintre aceștia, Cordea și Gheorghe, ceea ce ar trebui să-l ajute pe Miculescu să prindă mai multe minute pe teren, așa cum s-a întâmplat la meciul din această seară cu UTA, în care David a fost titular.


Ionuț Badea, despre plecările de la FCSB: „În avantajul lui Miculescu. E ca motorul diesel”

„S-ar putea să fie în avantajul lui Miculescu. E un jucător care are nevoie de continuitate. Nu e genul de jucător care să facă diferența cum intră. Îi trebuie mai mult, ca motorul diesel, mai multe meciuri consecutive, timp, încredere.

Am lucrat cu el la UTA. Era un punct fix în echipă, acolo nu aveam om de gol și l-am forțat pe Miculescu și ca atacant. S-ar putea să fie în avantajul lui această situație”, a afirmat Badea la „DigiSport Special”.

La UTA, club la care a apărut în premieră în fotbalul mare, Miculescu a jucat 110 meciuri, în care a înscris 16 goluri.


  • Valentin Gheorghe a fost lăsat să plece liber de la FCSB. Este dorit de Petrolul și UTA în România, dar ar putea ajunge și în zona Golfului.
  • Andrei Cordea a fost vândut la Al Tai, din prima ligă saudită, cu 1,3 milioane de euro. 

4 goluria înscris Miculescu la FCSB în 54 de meciuri

Mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.