Scoateți-l pe clovnul Șumudică din pielea antrenorului Șumudică și vedeți ce mai rămâne. Dați-i jos nasul roșu de bufon, colanții pe care-i arată fără să se gândească în fața ziaristelor, opriți-l să mai fitilizeze în privat patronii de cluburi care se gândesc să-și demită antrenori, luați-i telefonul pentru a nu se mai propune peste tot doar de dragul de a se simți apreciat și alintat, uitați de faptul că dormea pe ruletele din cazinouri, că paria compulsiv.
Luați de pe el toate aceste învelișuri lucioase și vedeți ce ar rămâne după!
Ar mai fi sobrul Șumudică același antrenor? Probabil că da, pentru că un ageamiu, fie el și extrem de charismatic, nu ar fi putut câștiga un titlu cu Astra, o echipă neplătită niciodată la timp, și nu ar fi eliminat de două ori din Europa o trupă de Premier League, West Ham.
Ar mai putea un Șumudică elegant să scoată o echipă dintr-o criză profundă de rezultate? Probabil că da, mai ales că atunci ar avea mult mai multă energie pentru a se concentra la munca lui, ignorând ce fac alți colegi de breaslă cărora în mod normal le-ar băga strâmbe pe la finanțatori după fiecare rezultat nefericit.
Evident, toate aceaste întrebări sunt inutile. La 52 de ani, Marius Șumudică nu pare dispus să se schimbe, iar clovnul și antrenorul coabitează într-un personaj tragicomic care vorbește aproape zilnic la persoana a treia despre faptul că “valorosul Șumudică nu e suficient de apreciat”.
În timp ce pe banca Rapidului stă echilibratul și discretul Bergodi, efervescentul Șumudică tocmai își spală gălăgios rufele în public după tratativele eșuate cu patronii FCU Craiova. Mai mult, spune cu patos că “dacă Mititelu vrea război cu mine o să aibă război!”.
Nimeni nu e ușă de biserică în acest conflict, dar un antrenor concentrat pe meseria lui nu ar fi declanșat niciodată previzibila reacție nervoasă a celor doi Mititelu, spunând că oferta lor e demnă de un tânăr la început de carieră. Și, cu atât mai puțin, nu ar fi avut de ce să declare război cuiva.
Antrenorii adevărați antrenează, nu se bat cu finanțatorii în declarații veninoase pe la televizor.
Dacă era nemulțumit de clauzele din draftul de contract, Șumudică ar fi putut să le refuze în particular, să tacă în public și să aștepte interesul altui club. Ar fi fost un mod eficient de a le arăta unor proprietari de cluburi că nu pot să pună ce vor ei în contract, așteptându-se ca antrenorul să semneze orice cu ochii închiși.
Ostilizându-i pe cei doi finanțatori din Craiova - altfel mereu sensibili și cu degetul pe trăgaci - , Șumudică a mai făcut o tumbă de imagine, genul de jonglerie pe care publicul o adoră, dar care îl apropie și mai mult de statutul de veșnic bufon.
Fără să-și dea seama, cu fiecare giumbușluc de acest gen, Șumudică reușește să-și mai închidă o poartă. Cu siguranță, în următoarele zile va declara convingător că se felicită pentru alegerea de a refuza FCU Craiova și că el așteaptă să preia doar un proiect serios.
Dar, Marius Șumudică, cu toată simpatia, tu când începi să devii un antrenor cu adevărat serios?
{{text}}