La toate meciurile pe care Sepsi le dispută pe teren propriu în campionat, gardurile stadionului susţin steaguri cu însemnele Ţinutului Secuiesc. De asemenea, suporterii cântă înainte şi la final imnul ținutului respectiv, dar fredonează şi versurile melodiei Nelkuled, care îi aparţine formației Ismeros Arcok, aceasta fiind un imn neoficial al maghiarilor din întreaga lume.
Din această sărbătoare de pe stadion, Sepsi a dorit să facă un spectacol aparte la meciul pe care l-a disputat în play-off-ul din Conference League, cu Bodo Glimt, de săptămâna trecută.
A invitat un interpret maghiar, pe Dolhai Attila, care a cântat pe teren, acompaniat pe linia melodică la stația de amplificare a arenei, melodia Nelkuled.
Sepsi - Bodo Glimt: meci european, preview pro-maghiarii de pretutindeni!
Formația Ismeros Arcok s-a înființat, la finalul anilor '90, dar și-a schimbat mesajul cântecelor ei după o vizită făcută în Transilvania. A devenit mai sensibilă la o temă la modă în rândul populației maghiare, și anume modul în care aceasta percepe efectele Tratatului de pace de la Trianon, care a pus capăt Primului Război Mondial.
Tocmai din acest motiv, cea mai cunoscută și apreciată piesă din toate albumele lor e cea intitulată Nelkuled (Fără tine), cu un mesaj clar către etnicii maghiari, care după 1920 au continuat să trăiască în afara noilor granițe ale Ungariei.
Înaintea fiecărui meci acasă se pune această piesă la stația de amplificare. Acum, cineva din club a fost anunțat că artistul respectiv este în Sfântu Gheorghe și vrea să vină la meci. Atunci i s-a propus să cânte și această piesă și a acceptat. Această piesă este cântată de foarte mulți artiști maghiari printre care și el. Dacă tot a venit la meciul nostru am fost de acord să o interpreteze înaintea jocului.
Laszlo Dioszegi, patron Sepsi
Versurile melodiei Nelkuled (Fără tine), care a fost cântată joia trecută de Dolhai Attila
Ar trebui să spun atât de multe,
Iar dacă n-o fac, s-ar putea să nu mai am altă șansă
Să-ți spun ce minunat e să fiu aici cu tine,
Să spun și să gândesc aceleași lucruri, precum fac vechii prieteni.
Ca un pin singuratic sfâșiat de trăsnet,
Ca un pârâu ce și-a pierdut apele, ca o piatră lovită,
Ca un hoinar obosit, rugând tăcut pentru hrană,
Nemaisperând pentru un cămin, o casă, un pământ natal sau pentru odihnă.
Și deși nu pricepi aluzia încă,
Atâta vreme cât n-ai trăit vremuri grele,
Orice s-ar întâmpla, atât timp cât trăim și pierim,
Suntem din același sânge.
Ca o floare pieritoare, ruptă,
Precum cinci milioane de maghiari ce nu sunt auziți de lume,
Precum sămânța căzută în praf, care nu mai încolțește,
Dacă nu privești spre noi, cu toții vom fi astfel fără tine.
Și deși nu pricepi aluzia încă,
Atâta vreme cât n-ai trăit vremuri grele,
Orice s-ar întâmpla, atâta timp cât trăim și pierim,
Suntem din același sânge
* traducerea melodiei e conform lyricstranslate.com
Ce a decis Tratatul de la Trianon
- a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins
- a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, pe de altă parte.
- a stabilit frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia
- conform wikipedia: "Regatul Ungariei, statul rezultat în urma Primului Război Mondial, a urmărit revizuirea, fie și parțială, a Tratatului de la Trianon, aliindu-se, în acest scop, cu statele revizioniste, Germania și Italia. Deși în perioada 1938-1941 s-a reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră Dublei Monarhii (1938 - sudul Slovaciei, 1939 - Ucraina Subcarpatică, 1940 - nordul Transilvaniei, 1941 - teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria"
Trianonul este foarte prezent în gândirea publică maghiară, în timp ce amintirea lui păleşte şi cunoştinţele obiective sunt relativ puţine. În acelaşi timp, aproximativ 28-30% dintre locuitorii Ungariei de astăzi au ascendenţi proveniţi din teritoriile rupte din Ungaria. Cercurile lor, dar şi alte cercuri prezintă o sensibilitate crescută în ce priveşte această temă.
Balazs Ablonczy, cel mai în vogă istoric maghiar, într-un interviu pentru Europa Liberă
Viktor Orban a avut un discurs rasist la Tușnad, în vara lui 2022
În iulie anul trecut, în mijlocul României, la Băile Tușnad, s-a desfășurat Școala de vară, o acțiune a etnicilor maghiari la care au participat multe oficialități din Ungaria, în frunte cu premierul Viktor Orban. Acesta a ținut un discurs șocant.
„Noi, ungurii, nu suntem o rasă mixtă şi nici nu vrem să devenim. Țările unde europenii şi non-europenii se amestecă nu mai sunt naţiuni” a fost unul dintre mesajele cu care Orban a inflamat spiritele atât în coaliția politică din România, cât și în diverse organizații din străinătate. Klaus Iohannis a solicitat oficial UDMR-ului să ia atitudine și să explice ceea ce a vrut să spună Orban, în vreme ce Comitetul Internaţional Auschwitz s-a arătat oripilat de ceea ce a putut să declare Orban.
„Este un discurs stupid şi periculos, ce le aduce aminte supravieţuitorilor Holocaustului de perioadele sumbre ale propriei lor excluziuni şi persecuţii”, a declarat vicepreşedintele organizaţiei, Christoph Heubner. În schimb, la acțiunea din acest an, Orban a precizat, înainte de a-și ține discursul: „Ministerul Afacerilor Externe din România, care ţine mai mult de Preşedinţie, mi-a trimis un material şi mi-a spus despre ce să nu vorbesc, despre ce pot să vorbesc, dar cum anume, şi ce anume ar trebui să, absolut, omit din discursul meu”.
Unde are Ungaria, în Europa, cei mai mulți etnici
- România - 1.237.000
- Slovacia - 520.000
- Serbia - 293.000
- Ucraina - 156.000
- Germania - 120.000
- Austria - 40.500
- Croația - 16.600
- Slovenia - 6.500
Cele mai mari comunități de etnici maghiari în România
- Tg. Mureș - 70.100
- Cluj - 60.300
- Oradea - 57.000
- Sf. Gheorghe - 46.100
- Satu Mare - 45.300
- Odorheiu Secuiesc - 35.400
- Miercurea Ciuc - 34.400
Acum o lună, Orban a fost pe stadion, la Sf. Gheorghe
Premierul de la Budapesta a participat chiar în actualul sezon la un meci disputat de Sepsi pe teren propriu. E vorba despre confruntarea cu FCU Craiova, câștigată de covăsneni, scor 1-0. Partida s-a legat cu prezența lui Orban în zonă, el participând la Școala de vară a etnicilor maghiari. Orban a fost primit cu entuziasm pe arenă, așa cum i s-a mai întâmplat și la precedentele vizite, mulți dintre fanii prezenți dorind să se fotografieze alături de oficialul Ungariei.
Decretul guvernamental 1801/2016 a decis acordarea de fonduri cluburilor Csikszereda și Sepsi. În conformitate cu Decretul guvernamental, cele două cluburi de fotbal au primit câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria, ca beneficiar, pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și realizarea altor proiecte de investiții în dezvoltare, în special pentru finanțarea Academiilor celor două cluburi. Resursele au fost primite în mod corespunzător, iar auditul conturilor transmise până în prezent este în curs de desfăşurare.
Răspuns al Guvernului de la Budapesta, pentru GSP, în toamna lui 2018
25 de milioane de euroau fost costurile stadionului din Sf. Gheorghe, finanțarea venind de la Guvernul de la Budapesta
Ungaria, investiții de aproape 100 de milioane de euro pentru Academiile din vecini
Gazeta Sporturilor a scris în toamna anului 2020 despre strategia clară a guvernului de la Budapesta de a investi și în afara granițelor Ungariei, acolo unde există comunități masive de etnici maghiari.
Din 2013, în primii 6-7 ani, ungurii investiseră în jur de 75 de milioane de euro în cele 10 proiecte transfrontaliere, construite în zone din România, Croația, Slovacia, Slovenia și Ucraina.
În prezent, suma se aproapie de 100 de milioane. Majoritatea banilor sunt plătiți prin federația de la Budapesta și prin fundația "Bethlen Gabor", unde numele lui Lorincz Meszaros, fost primar la Felcsut, apropiat al lui Viktor Orban și unul dintre cei mai bogați oameni din Ungaria, e omniprezent.
Dintre vecini, doar Austria nu are, deocamdată, o Academie finanțată direct de Budapesta.
{{text}}