FCU Craiova a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) față de hotărârea pe care Curtea de Apel Timișoara a luat-o în luna iulie, aceea de a atribui palmaresul istoric al Științei clubului de drept public CS Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea, și, prin asociere, echipei de fotbal patronate de Mihai Rotaru.
Pe 10 iulie, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat în procesul pentru palmaresul Științei istorice, disputat de cele două cluburi craiovene de primă ligă, CSU Craiova și FCU Craiova.
Judecătorii au atribuit palmaresul din perioada 1948 (anul înființării Științei) – 1991 (momentul în care a avut loc privatizarea clubului) clubului de drept public CS Universitatea Craiova, care l-a pus la dispoziția societății conduse de Mihai Rotaru în baza unui parteneriat.
FCU Craiova a atacat decizia Curții de Apel
Surse ale Gazetei transmit că FCU Craiova a atacat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Clubul lui Adrian Mititelu este susținut în proces și de Asociația Comunitatea Suporterilor FC Universitatea Craiova, unul dintre acționarii grupării FCU Craiova, asociație controlată de Adrian Mititelu jr. Comunitatea Suporterilor are calitatea de „intimat intervenient” în dosar.
La scurt timp după anunțarea verdictului, și clubul condus de Adrian Mititelu precizase că va ataca decizia la ÎCCJ, „deși sentința este executorie și o vom pune în aplicare imediat ce ni se va comunica”.
Însă Mititelu nu părea extrem de încrezător că ÎCCJ va trimite cazul spre rejudecare: „Vom face recurs. Acum, ei au mai multe şanse de câştig la decizia finală, s-au lăsat influențați judecătorii de cei de la Înalta Curte...”.
{{text}}