Thriller? Roller-coaster? Filme proaste!

În campionatul nostru există suspans, doar că el e alimentat de niște naivități care definesc un nivel îngrozitor de slab

Întotdeauna am spus că un 4-3, fie el alcătuit și din anumite greșeli de apărare, e de preferat unui 0-0 sau 1-0 plictisitor, pe care specialiștii însă îl numesc tacticizat, ca să ne arate nouă, profanilor, că doar ei se pricep la sisteme defensive și alte versete tehnico-tactice.

Spectacolul greșeala așteaptă

Ideea e că un 4-3, sau un 3-5 și alte scoruri ciudate, mai rare în fotbalul de vârf, sunt spectaculoase și gustate doar atunci când ele nu izvorăsc din niște greșeli grave. Care în fotbal se mai întâmplă, nu-i vorbă. Dar se petrec, la un nivel decent, o dată pe lună sau pe sezon. 

La noi, sunt vreo trei-patru pe meci și cu zecile la nivelul întregii etape. Și-atunci apar titluri care fac trimitere la acel gen de filme ușurele (chiar dacă uneori palpitante). Thriller, roller-coaster și așa mai departe. Cine prizează genul n-are decât să fie mulțumit cu ce-i oferă aproape meci de meci prima ligă.

Șlagăre tactice

Pentru a nu le da apă la moară esteților tacticii, acelora care spun că n-ai voie să iei gol după o fază fixă (în principiu au dreptate, nu prea ai voie să admiri cum, la corner, vine adversarul și dă cu capul), nu vom judeca acest gen de erori defensive, care fac obiectul cursurilor de la licența Pro. 

Nu vom emite savantlâcuri spunând că stoperii "n-au stat bine" sau că portarul "putea să facă mai mult" (ultima expresie e atât de des folosită în studiourile de analiză încât tinde să devină șlagăr, ca și nemuritorul "i-a dat minute"). Nu! Vom trece în revistă doar acele gafe de Gâgă, care-ți stârnesc râsul-plânsul și dacă ești simplu privitor, nu neapărat mare specialist.

Pianul și bătaia cu frișcă

Cum ar fi ambele goluri marcate în Dinamo - Petrolul, un meci terminat totuși cu un scor nu departe de principiile de la Coverciano, 1-1. 

Atât gafa lui Doua, cât și eroarea lui Ilic sunt demne de filmul mut, mai lipsește din peisaj doar pianul din sala de cinema și, eventual, bătaia cu frișcă. Sau primul gol al Voluntariului de la Galați, unde s-a terminat 2-2, un scor care în alte condiții ar putea defini chiar și filmele bune. 

Portarului oțelar Stoian îi cășună să iasă la 20 de metri în lateral, colegul său, fundașul dreapta Adăscăliței, se sperie (se mai întâmplă, un thriller cu suspansul bine dozat poate deveni rapid "scary movie") și până la gol nu mai e decât un pas. 

Sunt secvențe de vodevil cinematografic, jucate de actori de brigadă artistică de întreprindere, angrenată în Cântarea României, de fapt în cântarea fotbalului de foarte slab nivel.

Și mingea, și Luna

Mai avem o problemă. Infrastructura, de fapt lipsa ei. Stadioanele noastre sunt prea mici, tribunele lor prea scunde! Altfel, cele două șuturi oltenești expediate teoretic spre poarta constănțeană (Farul - CS Universitatea 2-0) s-ar fi oprit într-o peluză de o înălțime decentă. 

Așa, cu doar câteva rânduri de scaune, câte sunt la Ovidiu, mingile au zburat afară din stadion. Aici, la reușita spectacolului televizat, a conlucrat benign și talentul operatorilor, care au izbutit să cuprindă în același cadru nu doar mingea care părăsea incinta, ci și bolta înstelată, cu Lună cu tot. Un efect special deosebit, dar care n-are cum să ridice prea mult nivelul unui film prost.