Florin Gardoș a povestit la „Prietenii lui Ovidiu” motivele rupturii de Universitatea Craiova, după ce l-a înjurat pe antrenorul Devis Mangia de față cu toată echipa. Explică de ce a ajuns în Bănie și dezvăluie că a avut inclusiv o ofertă de la rivala din oraș, de la Adrian Mititelu, propunere pe care a declinat-o
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Florin, până la urmă ai plecat din Anglia și te-ai întors în România.
- A fost o decizie grea să plec din Anglia. Soția mea era însărcinată în opt luni cu primul copil. Trebuia să se nască la Winchester. Nu primea cetățenia, dar dacă voia să meargă la facultatea de acolo primea un discount de vreo 80.000 de lire plus alte avantaje. Atunci am avut o discuție cu Devis Mangia și era sută la sută convins că o să-mi repornesc cariera.
- Așa ai semnat cu Craiova, da!
- Ne-am mutat la Craiova, a fost destul de greu după trei ani și jumătate de Anglia. Și-am avut cinci meciuri în care mă lua în cantonament și eram primul sub listă. OK, o dată, de două ori, dar a început să mă scoată din sărite. Dacă nu mă iei în primii 18, atunci lasă-mă acasă.
- Păi, n-ai vorbit deloc cu el?
- Nu-i înțelegeam explicațiile că vrea să fiu lângă echipă, că nu câștigaseră niciun trofeu, că aveam experiența de a câștiga trofee și pot să-i ajut. Cum să-i ajut nejucând? Speaker motivațional putea să găsească în altă parte. Se umpluse paharul, dar după ce mi-am terminat împrumutul de cinci luni am decis să semnez pe doi ani, însă tot la fel au mers lucrurile. Nu ne înțelegeam!
- N-a fost chimie între voi, deși spui că el te-a dorit!
- Avea anumite idei fixe, nu accepta niciun argument și-a pus capac chiar meciul cu FCSB. Eu mă gândeam că voi fi titular pentru că meciul precedent nu jucasem și echipa făcuse un egal acasă cu Hermannstadt. Nu numai că n-am fost titular, am fost din nou primul sub linie. Atunci m-am enervat foarte tare, am spus niște lucruri și-am plecat din ședința dinainte de meci.
- L-ai înjurat de mamă? Ce i-ai spus?
- Nu se poate reproduce, dar l-am înjurat! L-am înjurat... Nu de mamă. Mi-am pierdut cumpătul. Eu nu m-am certat cu niciun antrenor, 25 în total, dar cu el nu m-am putut înțelege de niciun fel.
- După Craiova la Clinceni, apoi te-ai retras. Nu-ți pare rău acum?
- Mi-aș fi dorit să mai joc! Cariera de fotbalist nu se întoarce niciodată. De putut mai puteam și am avut oferte. Am avut ofertă inclusiv de la domnul Mititelu.
- De ce n-ai acceptat?
- Să mut iar familia, plus că am mai jucat și la Craiova cealaltă. Dar cel mai potrivit cuvânt este că eram scârbit! Să fiu neplătit, să merg cu autocarul în deplasări la Cluj, să stau în cantonament. Dacă aș fi avut o ofertă de la Sepsi sau de la Farul, una din Top 5, aș fi continuat sută la sută!
{{text}}