Liga 1

Nu-i subestimează pe „câini”! GSP a aflat ce primă au rapidiștii pentru derby-ul cu Dinamo

Rapid va avea o primă specială pentru derby-ul cu Dinamo. Chiar dacă abia au revenit în Superligă, „câinii” nu sunt tratați ca o nou-promovată. Foto: Imago

Articol de Marius Mărgărit  —  Wednesday, 30 August 2023

Rapid va avea o primă specială pentru derby-ul cu Dinamo. Chiar dacă abia au revenit în Superligă, „câinii” nu sunt tratați ca o nou-promovată și, conform grilei interne de premiere a giuleștenilor, jucătorii lui Cristiano Bergodi vor fi recompensați cu un bonus important.

  • Rapid - Dinamo va avea loc vineri, de la 21:30, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Prima Sport 1, Digi Sport 1 și Orange Sport 1.

Conducerea giuleștenilor a stabilit la începutul sezonului o grilă specială de premiere a jucătorilor pentru fiecare victorie din SuperLigă. Surse din apropierea clubului susțin că este vorba despre un algoritm pe trei paliere. Astfel, pentru un succes în confruntările cu rivalele la titlu, precum FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova sau Sepsi, giuleștenii ar urma să încaseze un bonus colectiv de 40.000 euro.

La mijloc se află un grup de formații considerate potențial periculoase, recompensa fiind de 30.000 de euro, iar pentru acontarea celor 3 puncte într-o partidă cu o nou-promovată sau cu formații mai slab cotate se iau 20.000 de euro pentru toată echipa.

Rapid, primă de 30.000 de euro pentru derby-ul cu Dinamo

Dar Dinamo, deși abia a revenit din Liga 2, nu a fost inclusă în acest ultim grup, ci în cel de mijloc. Este considerată o rivală de tradiție, chiar dacă trece printr-un moment mai delicat al istoriei sale. Astfel că în cazul unei victorii, giuleștenii ar urma să câștige 30.000 de euro.

Cum își împart rapidiștii acești bani? Pe baza unei grile transparente, pe care fotbaliștii au convenit-o.

  • Titularii - 100% (prima întreagă)
  • Rezerve intrate pe parcursul jocului - 75%
  • Rezervele neutilizate - 50%
  • Jucătorii lăsați în afara lotului - 14-20%

„E vorba despre o familie și toți contribuie la un succes. Chiar și cei care se antrenează normal, dar din considerente tehnico-tactice nu prind lotul la un meci, tot sunt recompensați fiindcă se pregătesc și îi și ajută pe ceilalți la antrenamente”, au explicat respectivele surse.

În play-off vor crește primele la Rapid

În precedenta ediție de campionat, prima în care Rapid a ajuns în play-off, bonusul de echipă era de 50.000 de euro pentru o victorie. 

În actualul sezon, acesta ar urma să fie cu 15-20% mai mare, având în vedere noul obiectiv al clubului, un loc în primele trei și implicarea în lupta la titlu. 

Și aceste bonusuri ar urma să fie suplimentate cu până la 50% la partidele din ultima fază a campionatului, pentru meciurile tari cu FCSB, CFR Cluj sau Universitatea Craiova. 

În niciun caz Dinamo nu poate fi considerată ca orice nou-promovată! Este o echipă de tradiție, foarte periculoasă, capabilă de prestații foarte bune, cu suporteri mulți. Pentru noi acest meci este un derby și îl vom trata ca atare, fiindcă mereu e o motivație specială să câștigăm acest gen de partide. Normal că și prima de victorie va fi pe măsură.

- Daniel Niculae, președinte Rapid

Citește mai multe știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.