Popescu şi Popescu

Octavian Popescu (mă încăpăţânez să folosesc prenumele, nu diminutivul, el îl ţine într-o perpetuă copilărie din care se va trezi, într-o zi, direct bătrân) a devenit un caz al fotbalului românesc, unul cu valoare de exemplu

De vreo trei ani e tămâiat că va ajunge mare şi tare. Nu se mai ştie cât valorează. O sută de milioane, două? Mai puţin de o ceapă degerată? Ambele variante au fost vehiculate de patronul lui.

A avut ghinionul - că la noi ăsta e un ghinion! - să înflorească prea devreme, să dea câteva goluri frumoase şi de atunci e ca un mecanism de mare preţ care, defect de prea mult, e mutat dintr-un loc în altul al casei, în speranţa că într-o bună zi va începe să funcţioneze, ca prin minune.

Corijenţe

La GSP Live unchiul său omonim a spus câteva lucruri de luat aminte. "Nu are un caracter puternic, l-a afectat negativ tot ce s-a întâmplat în jurul lui. A fost criticat mai dur, a picat într-o stare de nervozitate, de lipsă de răbdare, de lipsă de implicare, de fugă de joc. Problema a fost că l-au mutat de pe un post pe altul. Avea nişte repere, nişte coordonate. Sper că va mai pune masă musculară pe el, la cluburile cu pretenţii altfel stau lucrurile".

Înţelepte vorbe. Dar ce poate face nepotul cu ele?

Unde a fost până acum ?

Cum poate primi laude deşănţate şi critici vitriolate fără să intre în depresie? Cum să ajungă la înţelegerea că mutarea pe un alt post nu e o condamnare, ci o şansă? Şi ce l-a împiedicat până acum să pună masă musculară?

Ruşinea cu banderola care nu îi stătea pe braţul prea firav de ce nu l-a determinat să se baricadeze în sala de forţă? De ce mai tot ce trebuia să facă pentru a-şi creşte calitatea umană şi profesională a rămas în debaraua fiinţei lui?

Cum îl vrea ţara

Cel mai simplu răspuns e: pentru că nu e ajutat de cei de pe lângă el. Poate că nici nu ştie să ceară ajutorul. E un tip care, lăsat în afara fotbalului, pare că nu s-ar descurca până la colţul străzii, dar aşa l-au vrut cei dimprejur: fără şcoală, fără uneltele extrasportive de care beneficiază cei care rup ecranele în marile ligi. De aceea poate că soluţia stă tocmai în lucrul cel mai la îndemână pentru el, elev slab: să copieze.

Celălalt Popescu

Popescu ar trebui să-l copieze pe Popescu. Pe celălalt Popescu. Ăla de care râd toţi, cel ironizat de Bendeac într-un scheci viral. Ovidiu Popescu, vă daţi seama.

Omul ar putea fi luat drept exemplu pentru puterea de a rezista indiferent cu ce se aruncă în el. Şi-a construit, nu ştiu cum, poate îl întreabă Octavian, un exterior şi un interior betonate.

Dincolo de umorul involuntar cu care ne delectează, Ov. Popescu joacă oriunde îl pui şi pune osul peste tot, nu e pretenţios, arată ambiţie, devotament şi putere de a depăşi momentele rele. Adică tot ceea ce îi lipseşte lui Oct. Popescu.

Şansa neşansei

Sigur, Ov. Popescu a avut noroc. Nebeneficiind de un talent care să stimuleze barzii studiourilor, a fost ferit de un montagne russe al aprecierilor şi deprecierilor. Dar Octavian a rătăcit de atât timp calităţile pentru care era ridicat în slăvi că deja e un fotbalist obişnuit care poate începe să se construiască privind la tizul lui.

Înainte de meciul cu Craiova i se spune că, gata, acum e momentul, absenţa lui Coman e şansa lui! Nu. Şansa lui e să revină în dreapta şi să devină de neînlocuit acolo, tocmai când Becali vrea să-l ia pe Ştefănescu. Altfel, în curând va trebui inventat fotbalul în 12 pentru a avea şi el un loc în echipă. 

20 de goluriși 19 pase decisive a dat Octavian Popescu în 129 de meciuri jucate la FCSB, în toate competițiile. A văzut de două ori cartonașul roșu și de 24 de ori pe cel galben

6 goluriși 12 assist-uri a dat Ovidiu Popescu în cele 220 de partide disputate în tricoul roș-albastru. A fost eliminat o dată și avertizat de 49 de ori

30.000 de eurocostă mașina pe care Gigi Becali i-a făcut-o cadou lui Octavian Popescu vara trecută, un Mercedes CLA 220