Leo Grozavu (56 de ani) și-a blamat jucătorii pentru înfrângerea rușinoasă suferită de Poli Iași în Cupa României, 0-3 cu SCM Zalău, eșec care îi elimină pe moldoveni înainte de faza grupelor.
Învinsă în deplasare de SCM Zalău, echipă de Liga 3, Poli Iași a devenit singura formație de primă ligă eliminată în play-off-ul Cupei României, ultima rundă înainte de faza grupelor.
La final, antrenorul ieșenilor, Leo Grozavu, a blamat atitudinea jucătorilor săi, lipsa lor de implicare, și caută deja să se revanșeze pentru rușinea trăită astăzi.
Leo Grozavu, după SCM Zalău - Poli Iași: „Am făcut de râs o comunitate întreagă”
„Și dacă nu-mi vine să cred, tot trebuie să acceptăm realitatea. Aveam niște semnale, dar n-am vrut să cred. Nici în cel mai negru vis nu puteam să mă gândesc că ne putem prezenta de maniera asta.
Toți suntem vinovați pentru situația în care am ajuns, chiar n-am crezut că ne putem prezenta în asemenea hal. Se fac toate eforturile ca să avem condiții bune să ne pregătim. Din păcate, orice cuvânt e prea puțin pentru ce s-a întâmplat azi.
Trebuie să acceptăm critici, oprobrii. Ăștia am fost azi. Dacă mai era nevoie, e ultimul semnal de alarmă pe care trebuie să-l tragem cu toții, să ne dăm seama că suntem într-un moment în care trebuie să schimbăm lucrurile, de la primul până la ultimul. Ce s-a întâmplat nu mai poate continua.
Dacă suntem bărbați, să arătăm că ne ridicăm în picioare, continuăm. Fotbalul îți oferă posibilitatea ca la un interval scurt de timp să te revanșezi față de oamenii care țin la tine, de suporteri, de un oraș întreg. Am făcut de râs o comunitate întreagă. Aștept o reacție, dar nu trebuie să vină doar din gură”, a spus Grozavu în prima fază.
Leo Grozavu: „Jucători fără cel mai mic simțământ pentru echipă”
„Înainte de joc am semnalat anumite lucruri și îmi pare rău că am avut dreptate. La fotbal trebuie să pui inimă prima dată, altfel degeaba. Am avut jucători azi care n-au avut nici cel mai mic simțământ pentru echipa asta, pentru datorie, pentru oamenii care sunt alături de echipă, pentru suporteri.
Mi-e greu să vorbesc, în momentul de față suntem într-un moment zero, nici nu știu dacă poate fi numit așa, e chiar -1.
Nu mă așteptam la un asemenea comportament, când joci cu o echipă de liga a treia trebuie să ai inimă pe teren, apoi vin celelalte”, a completat antrenorul Politehnicii.
Pentru Poli Iași, ultima în SuperLigă, cu doar 3 puncte acumulate în 6 etape, urmează un meci de campionat cu U Cluj, în deplasare, pe 3 septembrie.
{{text}}