Mijlocaşul Alex Păcurar este dorit de ŢSKA Moscova, dar fotbalistul consideră că sînt şanse mici să plece în această vară. „Am oferte şi din România şi din străinătate. O echipă de prima ligă din Rusia s-a interesat de mine, dar nu ştiu ce să spun acum. E o echipă din primele şapte, dar nu vă spun numele pentru că sînt convins că voi mai sta la Tîrgu Jiu cel puţin şase luni. Eu mai am doi ani de contract, dar sînt şanse mari ca în iarnă sau în vara viitoare să plec”, a explicat Păcurar.
Jucătorul a fost împreună cu Ciprian vasilache la preşedintele Marin condescu, unde au discutat mai bine de două ore. „Am oferte de la mai multe formaţii din străinătate, dar nu pot să spun nimic. Oricum, să vedem, nu ştiu dacă voi pleca”, a declarat Ciprian Vasilache.
Fac vacanţa împreună
Vasilache şi păcurar vor petrece vacanţa împreună în Spania. „Vom merge cel mai probabil la Mallorca. Nu vom sta mult, doar cîteva zile şi apoi vom reveni acasă”, a spus Păcurar. Astfel, cel mai probabil cei doi fotbalişti vor pleca săptămîna viitoare în Spania urmînd să revină apoi în ţară, iar pe data de 11 iunie să fie prezenţi la reunirea lotului.
{{text}}