Fotbal   •   Liga 1   •   Petrolul - Oțelul 2-2

Petrolul - Oțelul 2-2 » Etapa 8 din SuperLigă începe SPECTACULOS! Revenire senzațională la Ploiești

+11 Foto
Petrolul și Oțelul au remizat, scor 2-2, în runda #8 din Superliga / sursă foto: facebook.com/SCOtelulGalati

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 01 septembrie 2023

Condusă cu 0-2 de Petrolul Ploiești, Oțelul Galați a revenit și a obținut un punct prețios, scor final 2-2. A fost primul meci al etapei 8 din SuperLigă. 

S-a jucat precum în curtea școlii în multe momente la Ploiești! De la început și până la final, cu goluri multe și cu ratări și mai multe. Victoria a înclinat când spre o echipă, când spre alta, oricare ar fi meritat cele 3 puncte, dar niciuna nu ar fi meritat să piardă!

Petrolul în stil italian


Zima i-a adus la disperare pe gălățeni cu paradele sale! Chiar dacă portarul ceh a început prin a provoca un penalty, l-a agățat cu piciorul pe Cisotti, pentru ca duelul să se repet de la punctul cu var, iar goal-keeper-ul „găzarilor” să blocheze șutul lui Cisotti (15). 

Zima a mai scos și reluarea cu capul a lui Alex Pop, pentru ca apoi, la prima ocazie, Petrolul să puncteze cu un cinism de apreciat.

Musi a făcut o cursă impresionantă pe dreapta, i-a aranjat mingea lui Jair (30), care a fost letal. A fost momentul care a marcat trecerea ploieștenilor la "butoane". Musi (44) a reluat la o palmă de poarta adversă, apoi Hanca (45+1) a irosit o șansă uriașă, singur cu portarul advers.

După un out, tot împingând meciul în careul dunărenilor, Jair (53) a punctat din nou. Tot din pasa lui Musi, un tânăr eligibil U19 pentru care Gigi Becali nu are loc, dar care joacă bine oriunde e trimis să învețe mai multă meserie.


Oțelul nu se-ndoaie

Lovitura liberă executată bine de către Grozav (58), dar nu într-atât de bine încât să fie gol, fiindcă a lovit transversala, parcă i-a trezit pe oțelari. Chiar când gălățenii păreau la pământ, pierduți pe la Ploiești. Doua s-a complicat, din nou, și, practic, i-a readus în meci pe oaspeți. Maciel (60) a redus din diferență, după care Oțelul a ajuns din nou în prim plan.

Cisotti (65) s-a răzbunat după ratarea penalty-ului și a șutat fără nicio șansă pentru bravul Lukas Zima. Cehul i-a mai obligat pe Teles și pe Tănasă, refuzând o remontada trupei lui Dorinel Munteanu. 

Oțelul a bifat a 7-a remiză în 8 etape, e greu de îndoit, dar și Petrolul e greu de învins, chiar dacă a răsuflat greu pe final de etapă.

FINAL » Petrolul - Oțelul 2-2

Petrolul - Oțelul, echipe de start: 

PETROLUL (3-5-2): Zima - Papp, Garutti, Țicu (cpt.) - Doua, Hanca, Seto, Jair, Musi - Petrovic, Grozav

REZERVE: Eșanu - M. Roman II, Justiniano, Dumitriu, Purtic, Diomande, Rădulescu, M. Constantinescu, Răducan

ABSENT: Huja (nerefăcut)

ANTRENOR: Florin Pîrvu



OȚELUL (4-1-2-3): Dur-Bozoancă - Adăscăliței, Yabre, Lovric, Zhelev - Lopez Varela - Cisotti (cpt.), Teles Pereira - Bodișteanu, Al. Pop, Maciel

REZERVE: R. Stoian - G. Cîrjan, Fatai, Jardan, I. Neagu, Zivulic, Miguel Silva, Tănasă, Pereira Serrao

ABSENȚI: Rus, Panait (nerefăcuți)

ANTRENOR: Dorinel Munteanu

Stadion: Ilie Oană (Ploieşti)

Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Popescu Adrian (Craiova) / Arbitru VAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti), Arbitru AVAR: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti)

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.