Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   GSP LIVE

Patronul echipei a rămas fără cuvinte » Ce i-a transmis șeful CCA în ziua finalei Cupei României: „Nu e o anecdotă, e ceva șocant”

Cupa României/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  vineri, 01 septembrie 2023

Marian Iancu, fostul finanțator de la Poli Timișoara, a oferit detalii șocante despre finala Cupei României din 2007, pierdută cu Rapid, scor 0-2.

Meciul a fost arbitrat de Augustus Constantin, fiul președintelui CCA de atunci, Gheorghe Constantin. Iancu a dezvăluit la GSP Live ce discuție a avut în ziua finalei cu șeful CCA, care i-a transmis: „Azi nu e rândul tău”.

Gheorghe Constantin, fost șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost condamnat pentru luare de mită în „dosarul Penescu” în 2009, în procesul în care patronul de atunci al lui FC Argeș le oferise unor arbitri și conducătorului lor bani și alte avantaje pentru a fi favorizat.

VIDEO. Marian Iancu, despre finala pierdută cu Rapid în Cupa României: „M-am întâlnit cu șeful CCA și mi-a zis «Astăzi nu e rândul tău»”


„Jucam finala Cupei României la Timișoara, cu 40.000 de oameni. Ne arbitra Augustus Constantin, tatăl lui era șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin. În dimineața jocului, aud că este taică-su la Timișoara. Chivorchian era președintele clubului și i-am zis: «Sună-l să ne vedem la o masă, măcar de curtoazie, e la Timșioara, e șeful CCA». 

Absolut că era un gest strategic. Trebuia să văd cu ce se mănâncă. Că nu poate, nu poate. Zic: «Băi, spune-i că eu m-am purtat frumos, am avut cuvinte de laudă, am încredere în Augustus Constantin, nu pot să pun mare presiune că joc cu Rapid». Rapid era în putere, cu Răzvan Lucescu antrenor, Ianis Zicu în teren, era o echipă puternică, jucase sferturi în Cupa UEFA (n.r. - în 2006). 

A zis că pleacă, nu stă la meci, e în drum spre aeroport. Zic: «Spune-i să tragă pe dreapta, să aleagă un restaurant să vin la o cafea, că altfel iese scandal și nu e bine». În fine, m-am dus și m-am întâlnit cu el chiar înainte. La un moment dat îl întreb: «Băi, ce se întâmplă astăzi?». «Nu e rândul tău». A zis asta în dimineața finalei. Arbitrajul a fost exact cum vă spun. 


Nu știu câtă anecdotă este, e șocant. Nu astea au fost cuvintele exacte, dar cam așa. L-am întrebat direct dacă se joacă pe teren. Din gesturi mi-am dat seama. Așa s-a întâmplat, știam. Astea sunt lucruri care se adunau, iar la un moment dat, declarațiile mele aveau în spate o cauză”, a declarat Marian Iancu, la GSP Live.

Caseta meciului Rapid - Poli Timișoara

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.