Cristina Neagu (34 de ani) a fost amendată de EHF pentru acuzațiile la adresa arbitrajului de la finalul meciului CSM București - Esjber 31-33, din sferturile Champions League din sezonul trecut.
Din cauza declarațiilor, legendara handbalistă a primit o amendă de 4.000 de euro, decizie anunțată de EHF. Cristina trebuie să plătească acum 2.000 de euro, iar restul banilor ar urma să îi plătească dacă în următorul an va repeta gestul. Neagu poate ataca verdictul în decurs de 7 zile.
Cristina Neagu, amendată de EHF
„Comisia de Disciplină EHF a luat decizia în cazul deschis după declarațiile Cristinei Neagu la interviul de la finalul meciului CSM București - Esbjerg, din sferturile Champions League, care a avut loc pe 7 mai 2023.
Comportamentul jucătoarei a reprezentat o încălcare a principiilor fundamentale de fair-play.
Astfel, Comisia a decis joi ca jucătoarea să fie amendată cu 4.000 de euro, ca rezultat al limbajului inadecvat la adresa arbitrilor EHF.
Jumătate din amendă a fost aplicată cu suspendare, sub rezerva unei perioade de probă de un an începând cu data prezentei decizii.
Decizia poate fi atacată în decurs de 7 zile”, a anunțat EHF pe site-ul oficial.
Cristina Neagu, scandalizată: „Am fost furate pe față la noi acasă!”
„Vreau să spun că acest tip de hoție nu l-am mai trăit de la ultimul Campionat European, cu Muntenegru. Dacă arbitrii cred că așa trebuie procedat, OK, eu nu cred asta. Felicit Esbjerg, sunt o echipă bună, fără îndoială, dar astăzi meritam să câștigăm. 7 contra 9 nu poți juca handbal! De la începutul meciului, au arbitrat într-o singură direcție, efectiv!
Au închis meciul în repriza a doua cu tot felul de decizii ciudate, nu am primit faulturi, toate mingile s-au întors la Esbjerg, totul s-a încununat cu acele două cartonașe roșii, cel puțin la Arntzen. S-a arbitrat într-o singură direcție. Cu sistemul nu poți să te lupți În meciul tur am trăit aceeași situație, nu am primit niciun fault obișnuit de joc.
Este hoție pe față! Trăim această hoție pe teren propriu, iar eu zic că e păcat, am luptat, am arătat că suntem echipă de Final 4, dar e greu 7 contra 9, e greu să lupți contra sistemului”, a declarat Cristina Neagu în mai, motiv pentru care a fost amendată.
{{text}}