Borna Gojo (25 de ani, #105 ATP) este la cea mai bună performanță a carierei în turneele de Mare Șlem, însă are o perspectivă diferită asupra regulilor din tenis.
Croatul Borna Gojo se va duela pentru un loc în sferturile de finală cu Novak Djokovic, cel care a suferit sâmbătă timp de cinci seturi în fața lui Laslo Djere. Gojo a ajuns pe tabloul principal venind dincalificări, făcând senzație și la conferințele de presă pe care le-a susținut la New York.
El a fost întrebat despre atmosfera diferită de la US Open, cel mai zgomotos turneu de Mare Șlem. „Nu mă deranjează, am jucat tenis la nivel de colegii, iar pentru mine cu cât atmosfera e mai nebună, cu atât e mai bine. Îmi place când mediul devine tensionat pentru tenisul este un sport extrem de plictisitor. Ca spectator trebuie să păstrezi liniștea, aș schimba asta, să ne uităm la alte sporturi. Nu mi-ar plăcea să merg la un meci de fotbal și să nu pot să-mi încurajez echipa favorită", a spus el.
Apoi a continuat: „Nu am avut incidente cu vreun spectator, dar în colegiu am trăit unele momente, spre exemplu s-au aruncat unele chestii spre mine. La un moment dat un coleg a vrut să se bată cu cei care aruncau, iar poliția a fost nevoită să intervină"
Borna Gojo propune să existe provocări verbale
Borna a venit și cu unele soluții: „Simt că tenisul e un produs care moare. Aș schimba toate regulile. În primul rând aș vrea să revenim la momentul în care copiii de mingi aduceau prosoape, nu-mi place să merg. Ar fi frumos dacă jucătorilor li s-ar permite câte o ciocnire de umeri sau provocări verbale. Nu trebuie să ne lovim pe teren, dar mi-ar plăcea să-i pot spune ceva adversarului meu. Acum, dacă spun ceva cheamă imediat poliția"
Argumentația sa a continuat: „Mi-ar plăcea ca spectatorii să poată să se deplaseze și să vorbească în timpul punctului. Unii au probleme cu cineva care se mișcă pe rândul 77 în cea mai mare arenă de tenis. Le-aș permite oamenilor să intre și să iasă când au chef, să nu mai aștepte câte două game-uri. Știu cum se simt cei din tribune pentru că am fost și eu în postura de spectator. Nu văd niciun motiv pentru care oamenii nu au voie să încurajeze în timpul punctului. Poate te deranjează la un moment dat, așa și?"
El a mai afirmat și că va mai înjura pe teren și că i se pare o prostie cât caz se face pe această temă când un jucător de tenis vorbește urât. „Jurnaliștii ar trebuie să facă un material și despre ce se spune în teren la un meci de baschet sau la unul de fotbal. Oamenii spun că nu știu să mă comport. Ei, bine, acei oameni ar trebuie să facă și ei ceva pe un teren de sport, să se ridice de pe canapea, să joace la Wimbledon și atunci mai vedem dacă vor înjura sau nu".
Croatul a jucat tenis pentru Universitatea Wake Forest din Winston-Salem (Carolina de Nord). El i-a învins pe tabloul principal de la US Open pe Hugo Dellien, Mackenzie McDonald și Jiri Vesely.
Fiecare cu drumul lui
Gojo a explicat și felul în care îi privește el Feder, Nadal sau Djokovic. „Fiecare are modul său de viață. Djokovic nu poate să meargă să petreacă după fiecare trofeu, a câștigat prea multe, ar deveni un bețiv. Fiecare are drumul său, toți facem ce vrem, ce simțim și ce e mai bun pentru noi", a subliniat Borna.
3 turnee de Mare Șlema jucat Borna Gojo până la US Open, cel mai bun rezultat fiind atingerea turului al doilea la Roland Garros în 2022
1, 96 meste înălțime lui Borna Gojo
{{text}}