Tenis

SuperSorana! Cîrstea e în premieră în „sferturile” US Open! Nu i-a lăsat nicio șansă Belindei Bencic

Sorana Cîrstea e în „sferturile” de finală de la US Open după o victorie magistrală reuștă în fața Belindei Bencic!

Articol de Roxana Fleşeru  —  duminică, 03 septembrie 2023

Sorana Cîrstea e în „sferturile” de finală de la US Open după o victorie magistrală reuștă în fața Belindei Bencic! Românca s-a impus autoritar, în minimum de seturi, scor 6-3, 6-3, și va lupta pentru semifinale la Flushing Meadows! Cîrstea și-a egalat astfel cea mai bună performanță în turneele de Mare Șlem, atingerea sferturilor de finală, bornă pe care o mai reușise în 2009, la Roland Garros

  • Sorana o va întâlni în „sferturi” pe Karolina Muchova (27 de ani, #10 WTA), care a trecut în treei seturi de chinezoaica Wang Xin scor 6-3, 5-7, 6-1. Partida va avea loc marți seara. 

Sorana Cîrstea (33 de ani, #30 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la New York după ce a trecut de Belinda Bencic (26 de ani, #13 WTA), scor 6-3, 6-3. Românca este pentru a doua oară în această fază la un turneu de Mare Șlem!

„Nu te uita prea mult în trecut, nu privi prea mult spre viitor. Fii prezentă! Luptă punct cu punct”, e mantra pe care Sorana Cîrstea a auzit de când e la New York de la antrenorul său Thomas Johansson. Trecutul înseamnă acel strălucitor sfert de finală din 2009 de la Roland Garros, când o adolescentă din Târgoviște resuscita tenisul feminin din România

Sorana Cîrstea e în „sferturi” la US Open! Rețeta ei: sacrificii, dureri, perseverență

Trecutul înseamnă și accidentări în momentele de urcare ale carierei, înseamnă și episoade în care s-a întors în turnee de rang inferior, construindu-și revenirea. 

Cel mai greu moment fiind în 2015, când o accidentare la umărul drept a făcut ca românca să iasă din Top 100. A trebuit să-și schimbe mișcarea la serviciu pentru a reveni unde fusese. 

Sacrificii, dureri, dar și perseverență. Viitorul însemna un alt sfert de finală, poate și mai mult la turneul în care a obținut a opta victorie a carierei în fața unei jucătoare de Top 5, ea trecând în turul al treilea de Elena Rybakyna, 4 WTA.

Prezentul însemna meciul cu Belinda Bencic de pe arena Louis Armstrong, a doua ca mărime din complexul de la Flushing Meadows. O partidă începută când jumătate din teren era acoperit de umbră. Sorana a intrat calmă pe teren, despre a asta este colaborarea sa cu suedezul. 

„Are toate calitățile. Trebuie să continue să muncească din greu. Să fie puternică, rapidă și calmă pe teren", a spus Joahnsson pentru site-ul turneului.

Sorana Cîrstea nu i-a lăsat nicio șansă Belindei Bencic în primul set

Primele 25 de minute i-au aparținut Soranei, ea reușind să câștige cinci game-uri la rând, timp în care a servit mai bine ca adversara sa, a lovit mult mai îngrijit și a găsit loviturile câștigătoare. Elvețianca s-a scuturat de pasivitate și a revenit în joc cu trei game-uri consecutive. Sorana nu a cedat presiunii și a închis primul set cu 6-3. 

Statistica primul set spune că ambele au avut câte cinci lovituri câștigătoare, dar diferența de la greșeli neforțate a fost una mare, Sorana 7, Belinda 14. 

Bencic a început tensionată și setul al doilea, ea aruncând cu racheta după ce un spectatori a țipat în timpul punctului. Românca a făcut break-ul, apoi l-a consolidat după la ultimul punct al gem-ului al doilea, Tomas Johansson a sfătuit-o să servească mai mult cu slice. Era 2-0 și Bencici se răstea la cei din loja sa, se lăsa pe genunchi și din când în când mai găsea o lovitură câștigătoarea.

Sorana a strâns din pumn, a vorbit mai puțin, a rămas concentrată. A avut o șansă de a face dublu break, dar adversara a reușit să o anuleze și s-a făcut 2-1. În timp ce Belinda era din în ce mai nervoasă. Sorana era din ce în ce mai calmă. Sau cel puțin asta transmitea. 

A câștigat următoarele două game-ur, iar la 4-1, 30-0, Bencici a alunecat și și-a sucit glezna dreaptă. Românca în vârstă de 33 de ani a părut și ea afectată pentru că de la 40-0 s-a ajuns break, 4-2.

Îndemnul lui Thomas Johansson pentru Sorana: „Ai prim-planul, nu te lăsa”

Uneori un moment de cumpănă de acest gen poate întoarce un meci. „Ai prim-planul, nu te lăsa”, i-a transmis Johansson atunci când era 30-30 în game-ul al șaptelea. „Fii liberă, relaxează-te!”, erau mesajele din lojă. Și au funcționat pentru că Sorana a făcut din nou break după un rever superb în lung de linie. 5-2. 

Extrem de aproape de un nou sfert de finală într-un turneu de Mare Șlem, reușit după 14 ani.

SuperSorana! Cîrstea e în premieră în „sferturile” US Open!

Tensionată, românca nu a putut închide meciul de la prima tentativă, iar acest lucru s-a văzut în faptul că nu a reușit niciun un prim serviciu. Sorana a respirat adânc, s-a încurajat cu un „Come on!” spus pe voce înaltă. Mingea de meci a venit imediat pe serviciul adversarei după o incursiune hazardată a acesteia și un passing incredibil al româncei. O bucurie măsurată și un zâmbet larg. Sorana trăiește prezentul. 

Pentru un loc în semifinale, Sorana o va întâlni pe Karolina Muchova (27 ani, #10 WTA) în fața căreia a pierdut trei partide și a câștigat una. 

Cea mai recentă întâlnire a avut loc la Montreal, când cehoaica s-a impus cu 7-5, 6-4. Unica victorie a Soranei a avut loc la Miami, tot în acest an, ea impunându-se cu 7-5, 6-1. Celelalte întâlniri s-au petrecut la Dubai în 2023 și la US Open în 2020, singura confruntare de trei seturi.

Sorana Cîrstea - Belinda Bencic 6-3, 6-3

  • 6-3, Break și victorie! Sorana Cîrstea e în „sferturi” la US Open! 
  • 5-3, Break Bencic. Sorana nu reușește să închidă meciul, face un game modest pe propriul serviciu. Belinda „supraviețuiește” momentan, însă presiunea rămâne în terenul ei. 
  • 5-2, Break Cîrstea: Jucătoarea noastră evită să intre într-o zonă „periculoasă” și oprește tentativa de come-back a elvețiencei. Sorana își ia înapoi serviciul pierdut în game-ul precedent și va servi pentru a închide partida!
  • 4-2, Break Bencic: Sorana ratează incredibil șansa de a face 5-1. De la 40-0 în favoarea româncei, Bencic reușește să câștige următoarele patru puncte, iar deznodământul partidei se amână. Elvețianca întâmpinase unele probleme pe durata game-ului, după ce și-a pierdut echilibrul și a căzut în zona liniei de fund. 
  • 4-1, Break Cîrstea: Din ce în ce mai aproape de victorie! Jocul lui Bencic se dezintegrează, iar elvețianca mai „donează” un game, pe care-l încheie îngrozitor, cu o dublă greșeală. 
  • 3-1, Game Cîrstea: Sorana reușește un game extrem de solid pe propriul serviciu și își consolidează avantajul din setul secund. Cîrstea încheie game-ul cu un as și e la trei game-uri de calificarea în „sferturi”. 
  • Jurnalistul Jose Morgado, care nu o dată și-a manifestat simpatia față de Sorana Cîrstea, vine cu o remarcă interesantă pe Twitter. Ultima oară când românca a atins „sferturile” unui Slam se întâmpla în 2009, când tenisul masculin arăta cu totul și cu totul altfel. Federer încă nu câștigase la Roland Garros, singurul Slam care-i lipsea la acel moment, în timp ce Novak Djokovic avea în vitrină un singur turneu major. 
  • 2-1, Game Bencic. Sorana ratează o oportunitate de break, care i-ar fi adus un avantaj liniștitor. Bencic se regurpează, însă, și rămâne aproape de Cîrstea.
  • 2-0, Game Cîrstea. Remarcabil „hold” al jucătoarei noastre! Condusă cu 15-40, Sorana salvează ambele mingi de break ale Belindei Bencic și reușește să-și facă serviciul.
  • 1-0, Break Cîrstea. Bencic dăduse semne de revenire spre finalul primului set, însă începe dezastruos manșa secundă. Belinda i-a făcut „cadou” game-ul Soranei, după câteva erori neforțate simple, care au scos-o din sărite pe elvețiancă. Bencic și-a rupt racheta la „changeover”.
  • A început setul secund, Belinda Bencic se află la serviciu.
  • 6-3, Game, Set Sorana Cîrstea! Jucătoarea noastră pune capăt seriei lui Bencic și își adjudecă primul set, după 39 de minute. La primul set point al Soranei, elvețianca a trimis în banda fileului un backhand, astfel că românca face un prim pas important spre calificarea în „sferturile” US Open!
  • 5-3, Game Bencic: Se schimbă coordonatele din startul meciului. E rândul Belindei Bencic să dicteze ostilitățile. Elvețianca ia al treilea game la rând și pune presiune pe Sorana, care a jucat mai pasiv în ultimele minute. 
  • 5-2, Break Bencic. Jucătoarea din Elveția începe să mai elimine din erori, face un game bun la retur și izbutește să facă break-ul. 
  • 5-1, Game Bencic: Belinda evită „covrigul”, apare pentru prima oară pe tabelă în acest meci. Sorana va servi imediat pentru a închide setul. 
  • 5-0, Game Cîrstea: Un singur game o mai desparte pe româncă de câștigarea actului inaugural. Profitând și de erorile neforțate în serie ale elvețiencei (11 în acest moment, doar 5 Cîrstea), Sorana mai pune o „cărămidă” în drumul spre adjudecarea setului. Antrenorul său, Thomas Johansson, o aplaudă în picioare, în timp ce jurnaliștii străini specializați pe tenis sunt uimiți de evoluția scorului: 
  • 4-0, Break Cîrstea! Impecabilă prestația româncei! Vine un nou break în dreptul Soranei, într-o perioadă de joc în care o domină autoritar pe Belinda Bencic.
  • 3-0, Game Cîrstea. Sorana își consolidează avantajul, nu fără emoții, însă. Cîrstea a irosit două mingi de game la 40-15, una dintre ele printr-o eroare neforțată, un smash ratat din preajma fileului. Totuși, reprezentanta României n-a lăsat momentul s-o descurajeze și și-a adjudecat game-ul.
  • 2-0, Break Sorana: Eleva lui Thomas Johansson confirmă începutul consistent de meci, reușind primul său break la cea de-a treia oportunitate avută. Sorana o domină pe elvețiancă în aceste momente.
  • 1-0, Game Cîrstea. Excelentă revenirea Soranei. Condusă cu 0-30, Cîrstea a servit excelent și a luat patru puncte la rând. Start solid de meci pentru jucătoarea noastră, care e cu încrederea la cote maxime.
  • A început meciul din „optimile” US Open, cu Sorana Cîrstea la serviciu!
  • Cele două jucătoare au ieșit pe teren. Sorana și Belinda Bencic se află la încălzire, iar partida va începe în scurt timp!

Prezențele Soranei Cîrstea în săptămâna a doua la turneele de Mare Șlem

  • Australian Open- optimi de finală 2017, 2022
  • Roland Garros - sferturi de finală 2009, optimi de finală 2021
  • Wimbledon
  • US Open – sferturi de finală 2023

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.