Campionate

Thiago Silva l-a pus la punct » Cum a răspuns după ce a fost criticat

Thiago Silva/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  duminică, 03 septembrie 2023

Thiago Silva (38 de ani), fundașul central de la Chelsea, a fost criticat pe o pagină populară de suporteri ai echipei londoneze, după meciul pierdut cu Nottingham Forest, 0-1.

Chelsea nu se regăsește nici în acest sezon, are doar 4 puncte în 4 etape, iar ultima înfrângere a venit surprinzător, în fața lui Nottingham, pe Stamford Bridge. 

Thiago Silva a fost titular în apărare. Deși pe foaia de joc sistemul a fost 3-4-3, brazilianul a explicat că realitatea a fost alta, după ce o pagină de suporteri l-a criticat dur.

Thiago Silva, răspuns după ce a fost criticat

„Cred că e timpul să scăpăm de Thiago Silva. A devenit o problemă să jucăm cu el, pentru că trebuie să folosim 5 fundași, ca să fie acoperit. 

Dacă am folosi 4 jucători pe linia de fund am putea să ducem mai repede mingea în față și nu cred că am suferi în apărare. Respect pentru Thiago, dar cred că am fi mai bine fără el”, se arată pe pagina talkfc, care are 53.200 de urmăritori.

Silva a răspuns printr-un comentariu lăsat la postare: „Dacă te uiți mai atent la meci, am folosit o linie de 4 fundași, prietene. Dar nu e o problemă să îmi asum că și eu sunt responsabil pentru înfrângere. Pune presiune pe mine, nicio problemă”.

Formula de start folosită de Chelsea cu Nottingham Forest: Sanchez - M. Gusto, Disasi, T. Silva, Colwill - Sterling, Gallagher, Caicedo, E. Fernandez, Chilwell - N. Jackson

VIDEO. Rezumatul meciului Chelsea - Nottingham 0-1

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.