International   •   Campionate   •   ANGLIA

Colegul lui Ionuț Radu la Bournemouth a supraviețuit cancerului și a înscris după 3 ani în Premier League!

David Brooks, 26 de ani, dreapta, în roșu, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 04 septembrie 2023

David Brooks, 26 de ani, a marcat în weekendul trecut din nou în elita Angliei, la 2-2 cu Brentford. Extrema lui Bournemouth nu se mai bucurase de un gol în Premier League din iulie 2020. În toamna lui 2021, a fost diagnosticat cu limfomul Hodgkin. A învins cancerul și a continuat să înfrunte obstacolele carierei.

Venit în Anglia în această vară, împrumutat de Inter Milano, Ionuț Radu l-a găsit în vestiarul lui Bournemouth pe David Brooks. Și povestea emoționantă a internaționalului galez, cariera lui plină de obstacole.

David Brooks a pierdut un an din cauza unei grave leziuni la gleznă

Transferat în vara lui 2018 la roș-negri, de la Sheffield United, pentru 11,3 milioane de euro, a avut o primă încercare anul următor. Într-un amical cu Brentford, înainte de startul sezonului, extrema dreaptă s-a accidentat la gleznă.


22de selecții are David Brooks la naționala Țării Galilor, pentru care a marcat două goluri, la 1-2 cu Croația (2019) și 1-0 cu Irlanda (2020)

Nu se aștepta atunci că va lipsi aproape un an, trecând prin două intervenții chirurgicale. A revenit în Premier League pe 20 iunie 2020.

După limfomul Hodgkin, altă accidentare gravă pentru David Brooks

Pe 13 octombrie 2021, altă lovitură, mult mai gravă. Brooks, 24 de atunci, a fost diagosticat cu limfomul Hodgkin, cancer care afectează sistemul limfatic. A început imediat tratamentul, agresiv, chimioterapie.


În mai 2022, a anunțat pe social media că a învins maladia. Ar fi trebuit să revină la startul noii stagiuni, dar o ruptură musculară i-a întrerupt iar ascensiunea. A mai jucat în Premier League pe 18 martie 2023.

David Brooks a fost căpitanul lui Ionuț Radu în Cupa Ligii

Acest sezon a început mult mai bine. David, 26 de ani, a jucat în toate cele cinci meciuri (patru în Premier League, unul în Cupa Ligii), fiind căpitanul lui Radu la 3-2 cu Swansea în Carabao Cup. El a egalat pe 29 august pentru Bournemouth.

101meciuri a jucat Brooks pentru Bournemouth începând din vara lui 2018. A marcat 19 goluri și a pasat decisiv de 12 ori

Peste alte patru zile, a înscris și în campionat, la 2-2 cu Brentford. Nu mai marcase în Premier din 15 iulie 2020, de la 1-2 cu Manchester City. După mai mult de trei ani, Brooks a sărbătorit din nou un gol în elita Angliei. Și viața continuă, așteptând și alte bucuri, nu doar clipe dificile.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.