Liga 3

Și noul antrenor și-a dat demisia de la echipa implicată în scandalul pariurilor ilegale

Abăluță, în galben, la un meci demonstrativ / FOTO: Facebook

Articol de Ionel Luţan  —  Monday, 04 September 2023

Marcel Abăluță (52 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Înainte Modelu, formație din al 3-lea eșalon al României. 

Cu două săptămâni înaintea startului de sezon, Înainte Modelu rămânea fără antrenor. Andrei Cristea a demisionat înainte de începerea campionatului, după un meci disputat în Cupa României, o partidă în urma căreia fostul golgheter și-a suspectat și jucătorii, și conducătorii că pariaseră cu toții pe înfrângere.

Marcel Abăluță s-a despărțit de Înainte Modelu

Înlocuitorul lui, Marcel Abăluță, a rezistat și mai puțin. 

„De la 1 septembrie am încetat colaborarea, am reziliat contractul”, s-a limitat să spună Abăluță care a condus echipa din Modelu într-o singură partidă, victoria cu 4-0 realizată pe teren propriu cu FC Voluntari 2.

Scandal cu pariuri la Modelu 

GSP a publicat joi o înregistrare în care un jucător de la echipa ACS Înainte Modelu se confesează unui fost antrenor al formației, Cătălin Gheorghe, cu privire la un sistem de trucare a meciurilor. 

Fotbalistul a susținut că omul de legătură din echipă era portarul Marian Voicu, între timp dat afară de la formația călărășeană. Mizele puse în străinătate erau de nivelul a cel puțin zeci de mii de euro. 

Sistemul era pe numărul de goluri marcate. Pentru fiecare meci aranjat de jucători, fiecare dintre cei implicați primea câte 4.000 de lei. 

Piramida veniturilor, descrisă de jucător, era: cel care comanda și punea banii de pariuri, fotbalistul de legătură (portarul în cazul de la Modelu) și coechipierii care participau la aranjamente și care luau 4.000 de lei la fiecare meci aranjat.

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.