Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe UTA, scor 1-0, în ultimul meci al rundei cu numărul 8 din Superligă. Florin Iacob (30 de ani), portarul arădenilor, a fost furios în debutul interviului de după meci.
Florin Iacob, portar născut în Brașov, a fost deranjat că fanii lui Sepsi l-au înjurat în timpul partidei.
Florin Iacob, nervos după Sepsi - UTA 1-0
„Sunt extrem de nervos, nu știu ce să zic în momentul ăsta. Capul sus nu pot să mai zic! Trebuie să lăsăm capul jos și să acceptăm criticile din partea tuturor, din partea suporterilor, a conducerii. Capul jos și muncă multă.
Vine pauza, apoi vine U Cluj, o echipă bună. Acceptăm toate criticile și merge înainte, altfel nu știu ce se poate întâmpla la următorul meci de acest gen. Am dus bine meciul până în minutul 90, am pasat în prima repriză. Dar Sepsi e o echipă cu calitate, cu jucători de execuție.
Contează absența lui Mircea Rednic, dar nu e o scuză. Acceptăm totul acum, nu suntem Messi sau Ronaldo la UTA. Suntem o echipă muncitoare și cam atât”, a spus Florin Iacob la Orange Sport.
E o victorie importantă, mai ales că venim după un meci epuizant în Norvegia, pe un sintetic care nu a fost de cea mai bună calitate. Vine bine înaintea pauzei competiționale, dar era și mai bună o calificare în Europa.
- Adnan Aganovic, marcatorul golului din Sepsi - UTA 1-0
{{text}}