Echipă națională, vino și salvează-ne!

De la "tricolori" așteptăm tot ce nu ne-a oferit în ultima vreme restul fotbalului nostru

În mod normal, înaintea unor meciuri cu Israel (locul 76 FIFA) ș Kosovo (poziția 107), ar trebui să dăm pe-afară de optimism. Noi suntem locul 46, nu prea privim de sus pe multă lume, dar printre cei la care ne uităm în jos sunt și adversarii din următoarele două meciuri.

Așa că, măcar din acest punct de vedere, al clasamentului mondial, n-ar trebui să ne facem probleme.

Noi vs. marile campionate

Dar putem să nu ne facem probleme? Ce altceva în afara ierarhiei FIFA ne mai recomandă să fim favoriți în fața unor adversari pe care e obligatoriu să-i devansăm pentru a ajunge la Euro 2024? Nu mare lucru. Sau, mai concret, aproape nimic.

Israelienii ne vizitează cu un portar (Peretz) recent achiziționat de Bayern Munchen și cu un jucător (Solomon) mutat în această vară de la Fulham la Tottenham.

Kosovarii, așa periferici cum ni-i închipuim, vin cu o vedetă a lui Lille (Zhegrova) și cu Muriqi, om de bază la Mallorca.

Noi ce avem? Avem Empoli. Dar, din lista de mai sus, micuțul club toscan al lui Răzvan Marin poate fi eventual comparat doar cu Mallorca, nu și cu celelalte. Și mai avem, să zicem, Alaves-ul, deși Ianis Hagi n-a apucat să prindă decât câteva minute sub culorile bascilor din Vitoria.

Ei sunt unde noi nu suntem

Aceasta ar fi contribuția "străinătății" la echipa națională, capitol la care suntem sub ambele adversare pe care le vom întâlni zilele următoare. Campionatul intern ne ajută și mai puțin.

Competiția din Israel trimite două Maccabi-uri în grupele competițiilor UEFA. Haifa în Europa League, Tel Aviv în Conference League. Până și plăpândul campionat kosovar, cel care-și vinde vedetele în mănoasa Românie, o are pe Ballkani în grupele Conference League.

Noi, se știe, nu avem nimic, iar țările care ne-au înfundat drumurile continentale n-au fost marile puteri, ci Norvegia, Danemarca, Finlanda (adică Nordul, în fața căruia n-am avut nicio șansă) și Turcia. 

Iar dacă mai adăugăm pe lista celor care ne-au tăiat calea în această ediție și Republica Moldova (Sheriff Tiraspol, cea care a trimis-o pe Farul spre Conference League), peisajul nu e deloc îmbucurător.

Între subiecte și polemici

Sigur că trăim încă din osânza nesperatei egalări de la Lucerna, acel 2-2 prețios, dar opera lui Mihăilă de pe pământ helvet ține mai degrabă de o aglomerare de întâmplări fericite pe strada noastră decât de logică.

E greu de crezut că vom putea obține mereu rezultate din sclipiri de moment sau din erori ale adversarilor, mai trebuie să vină și din partea noastră ceva substanță, ceva la subiect și la obiect în discuția despre calificare. 

Noi așteptăm aceste meciuri polemizând dacă trebuia chemat Chițu, dacă nu cumva au fost nedreptățiți Mitriță și Ivan sau dacă merită Bîrligea selecționarea. Acestea nu sunt subiecte, ci doar polemici, alimentate de orgoliile patronilor de cluburi, total contraproductive în perspectiva celor două meciuri.

Spre Euro 2024. Dar cu cine?

Până la urmă, Edi Iordănescu are și el dreptate. Așteptăm să ducă la Campionatul European o echipă națională provenită dintr-un campionat subnutrit și bazată pe niște stranieri care vin de la Wuhan, din divizia secundă italiană sau din Peninsula Arabică.

Acum un sfert de veac și mai bine, tatăl său avea la îndemână o competiție internă la fel de subțirică (poate mai incorectă decât cea de acum, împănată cu blaturile Cooperativei), dar stranierii veneau de la Barcelona, Valencia, Tottenham, Leverkusen și așa mai departe. Când auzeam de câte un Galatasaray strâmbam din nas și ziceam că ni s-a turcit fotbalul.

Acum am aplauda în picioare o astfel de turcire, dar constatăm că Galata tocmai l-a detașat pe dragul nostru Moruțan la Ankara, pe locul 17. Ca să ne arate, probabil, că nu mai avem loc nici la clubul pe care altădată îl socoteam un compromis al nostru cu Orientul. Acum nu ne mai gândim la toate acestea, ci doar pretindem calificarea și suntem plini de speranțe. Hai, România!