Mutat definitiv la Istanbul, după transferul la Galatasaray, argentinianul Mauro Icardi a cumpărat un Rolls-Royce Boat Tail în valoare de 26 de milioane de euro!
Transferat definitiv la Galatasaray, Mauro Icardi, mereu extravagant, și-a mai făcut cadou o mașină. Nu oricare. Cea mai scumpă mașină de pe planetă.
GALERIE FOTO. Cum arată „bijuteria” Rolls-Royce de 26 milioane de euro a lui Icardi: doar 3 astfel de exemplare în toată lumea
Atacantul argentinian, 30 de ani, achiziționat de clubul din Istanbul cu 10 milioane de euro de la Paris Saint-Germain, și-a cumpărat un Rolls-Royce Boat Tail, potrivit L'Equipe.
Autoturismul este evaluat la 26 de milioane și creat până acum doar în trei exemplare. Pentru un miliardar cu afaceri în industria perlelor, pentru faimosul cuplu american Jay-Z și Beyonce și pentru Icardi!
Motor V12 cu 600 de cai putere, dar și masă de picnic pentru Mauro Icardi
Boat Tail, un cabriolet de patru locuri (5,76 m lungime) fabricat în patru ani și care are 1.813 piese făcute special, are putere maximă. Un motor V12 de 6,7 litri cu 600 de cai!
Extrem de luxos, acest Rolls-Royce oferă și lucruri la care nu te aștepți. De exemplu, un serviciu de tacâmuri de argint și farfurii de porțelan de la Christofle. Nu doar atât.
Cu o simplă apăsare de buton se deschid o umbrelă și o masă în partea din spate pentru un mic picnic la iarbă verde. Nu lipsesc nici două frigidere cu șampanie.
Mauro Icardi l-a surclasat pe Cristiano Ronaldo
Cu 26 de milioane de euro investite într-o mașină, Mauro Icardi l-a depășit cu mult pe Cristiano Ronaldo. În urmă cu doi ani, starul portughez (acum în Arabia Saudită, la Al-Nassr) a cumpărat un Bugatti Centodieci. Prețul? 10 milioane!
Centodieci, deținut doar de zece persoane la acea vreme, are un motor W16 de 8 litri și 1.578 de cai putere. Atinge 100 km/h în 2,4 secunde și 300 km/h în 13,1 secunde. Viteza maximă, 380 km/h!
{{text}}