Naţionala de volei masculin a României va întâlni reprezentativa Croaţiei, sâmbătă, la Varna, în faza optimilor de finală ale Campionatului European.
Tricolorii au încheiat grupa D pe locul 3, iar conform regulamentului se vor duela în optimile de finală cu ocupanta locului 2 din grupa B, Croația.
Ce rezultate a obținut România în grupa D:
- 0-3 cu Portugalia,
- 2-3 cu Israel,
- 3-2 cu Turcia,
- 3-1 cu Grecia
- 3-1 cu campioana olimpică Franţa, pentru locul 3 (9 puncte).
Din grupă s-au mai calificat în optimi Franţa (12), Portugalia (9) şi Turcia (8).
Competiţia găzduită de patru naţiuni – Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Israel, între 28 august – 16 septembrie, a avut 24 de echipe la start. Primele patru clasate în fiecare din cele şase grupe se califică în optimile de finală, fază care reprezintă şi obiectivul naţionalei tricolore.
Meciurile din optimile de finală vor avea loc între 8-10 septembrie, cele din sferturi în 11-12 septembrie, pentru ca semifinalele şi finalele pentru medalii să se dispute în 14, respectiv 16 septembrie, la Roma, scrie news.ro.
Primele trei clasate, cu excepţia Italiei, vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025. Italia este deja calificată, în calitate de campioană mondială.
Titlul continental este deţinut de Italia, care a obţinut al 7-lea titlu continental după finala din 2021 cu Slovenia, scor 3-2.
Naţionala masculină a României are în palmares cinci medalii (1 aur - 1963, 2 argint – 1955, 1958, 2 bronz – 1971, 1977).
La Campionatul European din 2023, tricolorii bifează a 18-a apariţie, începând cu anul 1950. Ultima data când România a jucat la Campionatul European a fost la ediţia din 2019, când a ocupat locul 21.
{{text}}