În anul 2000, România credea că are încă un viitor în fotbal. Naționala se calificase la ultimele patru turnee finale de Mondial și Euro, generația lui Hagi și Popescu era ușor ușor înlocuită de cea a lui Mutu și Chivu, iar responsabil pentru următoarea calificare era Ladislau Boloni, un câștigător de Cupa Campionilor cu Steaua.
Stabilit în Franța de dinainte de Revoluție, Boloni a fost probabil printre primii români care au înțeles că deceniul de haos social și economic de după 1989 va afecta și fotbalul.
Cultul banului promovat în capitalismul sălbatic al acelor ani intrase în gena tinerilor jucători, în timp ce etica muncii - glorificată și uneori mistificată în comunism - dispărea într-un campionat dominat de aranjamente și de indiferență profesională.
În discuțiile informale cu jurnaliștii, Boloni a identificat multe dintre problemele fotbalului românesc. În timp ce Liga 1 mânca cașcaval pane și se antrena la doi pe patru în exerciții de cinci contra doi, selecționerul acuza lipsa de intensitate la antrenamente, dezinteresul pentru partea de nutriție și fitness și cultura tactică precară.
Și mai era ceva, poate aparent nesemnificativ. La primele antrenamente, Boloni a rămas cu gura căscată când a văzut că jucătorii români nu voiau să care porțile pentru diverse exerciții. Selecționerul și stafful lui puneau umărul, în timp ce vedetele din Liga 1 se uitau amuzate pe margine, făcând poante.
23 de ani mai târziu și aparent fără viitor în fotbal, România e încă paralizată. Cristiano Bergodi, un antrenor care are ceva din focul interior al lui Boloni, a vorbit pentru Gazetă despre lipsa de ambiție a tânărului fotbalist român, despre etica muncii deficitară și despre bagajul tactic dezastruos. Interviul integral va putea fi văzut și citit vineri dimineață pe GSP.ro.
Pare că nimic nu s-a schimbat în deceniile care au trecut de la începutul mileniului. La finalul antrenamentului de miercuri dimineață, Bergodi și stafful au adunat de pe teren jaloanele și sacii de echipament, în timp ce jucătorii plecau la dușuri.
Totuși, în soarele arzător al începutului de toamnă, un gest a sărit în ochi. Lângă vestiare, era tras un camion încărcat cu produse de curățenie și de întreținere necesare bazei Constructorul în următoarele săptămâni. Masorii și câțiva îngrijitori au început să descarce baxurile grele, cărându-le câțiva zeci de metri până într-o magazie aflată lângă vestiare.
La un moment dat, printre ei și-a făcut apariția un tânăr îmbrăcat în haine negre de firmă.
Pentru a-și ușura munca, descărcătorii s-au organizat într-un lanț uman aruncându-și baxurile de la unul la altul până în magazie. La mijlocul lanțului a intrat și misteriosul personaj în negru. El a primit și a dat mai departe marfă până când camionul s-a golit. Apoi, a luat o gură de apă și a plecat spre parcare unde îl aștepta un BMW X6.
Un talent imens, Alex Ioniță II, zis Bulgarul, e un copil al Giuleștiului care nu mai joacă în ultima vreme atât de mult cât ar vrea. Transferat în cariera sa pe sume care depășesc 1,5 milioane de euro, mijlocașul ofensiv are trei titluri de campion cu Astra și CFR Cluj și la un moment dat era momit spre FCSB cu un salariu de 30.000 de euro pe lună.
Întors la Rapid după o perioadă grea în care a fost suspendat pentru dopaj, Ioniță II câștigă în continuare peste 10.000 de euro pe lună și - după standardele năzuroase ale fotbalistului român - ar avea un milion de motive să treacă indiferent pe lângă angajații clubului care pun cârca pentru ca echipa să aibă totul la dispoziție.
„Alex e un tip sensibil”, spune Bergodi, care în momentul ăsta are alți titulari în cap. E clar, baxurile cărate generos nu-l vor propulsa automat în prima echipă, dar gestul rămâne.
Și dacă fotbalistul român ar înțelege că un jalon cărat la magazie după antrenament, o halteră în plus ridicată la sală, o caterincă în minus la cinci plus doi nu-i vor știrbi aura de mare vedetă, atunci s-ar putea ca România să înceapă să vadă la orizont și altceva decât pustiu și necalificări.
{{text}}