În conferința de presă organizată joi de Dinamo, clubul a luat o decizie neașteptată: „câinii” au retras tricoul cu numărul 12, un gest simbolic de recunoaștere față de suporterul dinamovist, considerat „al 12-lea jucător”.
În săptămâna în care Dinamo a aflat că noul plan de reorganizare a fost aprobat, acționarii roș-albilor au organizat o conferință de presă în care au prezentat situația actuală a clubului, dar și perspectivele de viitor ale „câinilor”.
Pe lângă Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, „stâlpii” Red&White, invitați au fost și Ovidiu Burcă, dar și Eduard Galan, președintele DDB, o strategie prin care s-a dorit sublinierea unității dintre echipă și galerie.
Dinamo a retras tricoul cu numărul 12
Primul care a luat cuvântul a fost Andrei Nicolescu, omul devenit între timp și administratorul special al lui Dinamo, după „exilarea” lui Vlad Iacob.
Iar conferința a debutat abrupt, Nicolescu prezentând o decizie-surpriză. Clubul a anunțat că retrage numărul 12, în semn de apreciere de fanii care au ținut-o pe Dinamo în viață în ultimii ani.
12,06 %e cota de acțiuni deținută de Asociația Peluza Cătălin Hîldan (DDB)
„Aș vrea să retragem numărul 12, în cinstea fanului dinamovist, oricare ar fi el, în orice tip de formă sau de afliere ar fi fost el, cu rugămintea ca Edi Galan să primească de la Ovidiu acest tricou, cu numărul 12”, a spus Andrei Nicolescu.
Numărul 12, în mod tradițional folosit de portari, îi aparținea până în acest moment lui Răzvan Began, portarul transferat de la Botoșani. Dinamoviștii mai au două numere retrase, 11 și 14, după disparițiile tragice ale lui Cătălin Hîldan, respectiv Patrick Ekeng.
{{text}}