International   •   Campionate   •   TURCIA

Marius Șumudică, anunțat oficial la Gaziantep

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 07 septembrie 2023

Marius Șumudică s-a întors la Gaziantep după doi ani și jumătate. Contract până în 2024, cu opțiune de prelungire pentru altă stagiune. În ianuarie 2021, românul fusese demis de roș-negri în urma unui conflict cu președintele clubului.

UPDATE 17:30. Marius Șumudică, prezentat oficial la Gaziantep

Gaziantep a anunțat oficial semnarea contractului cu Marius Șumudică. Înțelegerea este valabilă până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire pe încă un an.

Șumudică a ajuns în Turcia, iar pe aeroport a fost așteptat cu flori de fani: 


În iarna lui 2021, Marius Șumudică era într-un moment ideal în Turcia. Venea după o serie de 15 meciuri fără înfrângere (opt victorii, șapte egaluri) la Gaziantep, fiind pe locul 3 în Super Lig.

Marius Șumudică l-a acuzat în ianuarie 2021 pe președintele clubului Gaziantep că vrea să-i scadă salariul

Primul eșec a însemnat și distrugerea atmosferei în vestiar. Pe 9 ianuarie, roș-negri au pierdut la Sivas, 1-2, și antrenorul l-a atacat public pe Mehmet Buyukeksi, președintele clubului la acea vreme (devenit șeful federației turce în 2022), acuzându-l că i-a propus prelungirea contractului cu 10% scădere a salariului.

A urmat un scandal uriaș și, pe 11 ianuarie, într-o luni, la două zile după înfrângere, Șumudică a fost concediat. Trecuse un an și jumătate de când semnase cu Gaziantep.


Bașkanul lui Gaziantep: „Marius Șumudică știe cel mai bine acest loc”

Doi ani și jumătate mai târziu, tehnicianul se întoarce în sud-estul Anatoliei. Într-o situație critică, ultima poziție în clasament (20), cu patru meciuri pierdute din patru, clubul turc s-a întors la Șumudică.

Potrivit site-ului local Gaziantep27.net, actualul lider al roș-negrilor, Memik Yilmaz, l-a demis pe Erdal Guneș, insistând să-l readucă la echipă pe Șumudică. „El cunoaște cel mai bine acest loc", le-a spus Yilmaz jurnaliștilor turci.

Obiectiv principal pentru Marius Șumudică: evitarea retrogradării cu Gaziantep

Antrenorul în vârstă de 52 de ani semnează un contract valabil până la sfârșitul actualului sezon cu Gaziantep. Cu opțiune inclusă pentru 2024-2025, dacă ambele părți vor fi de acord. Astăzi se va oficializa înțelegerea dintre președintele Memit Yilmaz și Marius Șumudică.

51de meciuri a stat Marius Șumudică pe banca lui Gaziantep în primul mandat (un an și jumătate): 20 de succese, 19 egaluri, 12 înfrângeri

Obiectivul acestei stagiuni e evident: evitarea retrogradării. Patru echipe cad din Super Lig la finele stagiunii.  

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.