Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Ovidiu Burcă, despre campania de transferuri: „Ne focusăm pe acest lot și scoatem maximum”

Ovidiu Burcă (foto: Raed Krishan/GSP)

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 07 septembrie 2023

Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, 43 de ani, a transmis suporterilor care așteaptă noi mutări în lot că nu a vrut, și nu dorește, să pună presiune suplimentară pe conducere, dar în pauza de iarnă va fi o evaluare întreagă a jucătorilor

Dinamo este pe locul 11 în acest moment, după 8 etape scurse de la startul campionatului. Și după anunțul de la începutul săptămânii, când Tribunalul București a validat noul plan de reorganizare modificat, și astăzi, în cadrul conferinței de presă la care a participat conducerea grupării, s-a dezbătut și subiectul legat de noi transferuri, iar Ovidiu Burcă și oficialii au mers pe aceeași linie.

Ideea prezentului la Dinamo este că nu se va trece la ”măsuri populiste”, a se investi oricât și oricum inclusiv în mercato, chiar dacă Ovidiu Burcă a transmis deunăzi că și-ar mai dori un fundaș stânga.

9fotbaliști a transferat Dinamo în mercato estival: portarii Golubovic și Began, fundașii Costin, Homawoo și Lucas, mijlocașii Ilic și Politic, atacanții Goncalo și Abdallah


Ovidiu Burcă i-a anunțat și pe fani, și pe jucători: „La iarnă vom face o evaluare”

Antrenorul Ovidiu Burcă, omul care are libertate deplină pe partea sportivă, nu a pus presiune pe conducători pentru a solicita noi transferuri, în ciuda mesajelor în cascadă ale suporterilor, în mediul online, care mai cer jucători în ”haită”.

”Din nimic am reușit să ajungem unde suntem astăzi. Este o dinamică, nu e foarte simplu de gestionat, suntem într-un moment în care avem o bază și structură, să creăm o echipă competitivă.

Echipa este încă în formare, până când jucătorii se vor cunoaște între ei. Noi trebuie să îi cunoaștem, să vedem cum îi integrăm cât mai repede în filozofia noastră de joc.


Cred că până la iarnă ne focusăm pe lotul de jucător și scoatem maximum. La iarnă vom face o evaluare și vom vedea ce vom face, cum vom sta financiar, cel mai important pentru club și Dinamo este sănătatea societății. Nu am pus presiune mai mare pe club, dar la un moment dat, când se vor așeza lucrurile, vom cere și noi, din staff-ul tehnic, mai mult”, a declarat Ovidiu Burcă în cadrul conferinței de presă.

Cei care au fost anul trecut au dat feedback pozitiv și a fost mai ușor să aducem jucători în această vară. Avem o problemă de țară, dar cred că din acest punct de vedere am schimbat percepția în ceea ce privește cum respectăm jucătorii. Sunt salarii plătite la zi, avem toate facilitățile, oferim cele mai bune condiții și există interes pentru jucători să vină alături de noi.



- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo

Atât timp cât fanii vor fi lângă echipă, clubul nu va muri. Fără implicarea lui Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, cred că lucrurile nu stăteau așa cum sunt astăzi, îmi doresc să înțelegem cu toții că trebuie reconstruit în jurul fanilor. A fost un moment de regenerare, de reconstrucție în jurul lor și al unor valori pierdute în ultimii ani.



- Ovidiu Burcă, antrenor Dinamo

VIDEO Marius Niculae a vorbit despre situația actuală de la Dinamo: „Lucrurile arată mult mai bine” + „Săgeata” a prefațat și „dubla” echipei naționale: „Sper să facem șase puncte”

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.