Sporturi   •   Box   •   LUPTĂ

Tatăl lui Tyson Fury crede că fiul lui va pierde meciul de gală din Arabia Saudită: „Va pleca din ring cu vreun picior rupt sau cu vreo mână ruptă”

John Fury și Tyson Fury, la finalul unui meci din 2010. Foto: Imago

Articol de Vlad Roșu   —  joi, 07 septembrie 2023

John Fury (59 de ani), tatăl lui Tyson Fury (35 de ani), campion mondial la categoria grea, crede că fiul lui va avea un meci dificil împotriva camerunezului Francis Ngannou (37), campionul mondial din UFC la categoria grea. 

Tyson Fury și Francis Ngannou se vor bate pe data de 28 octombrie, într-un meci organizat în Arabia Saudită, la Riad. John Fury, tatăl lui Tyson Fury, campionul mondial en titre la categoria grea, crede că partida din Asia va fi una încinsă.

John Fury crede că Tyson Fury va avea de suferit în fața lui Francis Ngannou: „Nu va scăpa nevătămat”

„Pentru Francis Ngannou am numai respect și considerație. Este campion mondial în sportul pe care-l practică și îl întâlnește pe cel mai bun din lume din lumea boxului. Francis va lua în serios lupta și va ieși fum, cu siguranță. 


Sper că Tyson va pleca din ring cu un picior rupt sau cu o mână ruptă. Nu va scăpa nevătămat și sunt fericit că e bine plătit să facă asta, pentru că, dacă nu ar fi, nu l-aș pune față în față cu Ngannou”, a declarat John Fury, citat de cotidianul spaniol AS. 

Francis Ngannou. Foto: Imago

Tyson Fury - Francis Ngannou, duel pe un munte de bani 

Tyson Fury și Francis Ngannou vor împărți un cec în valoare de 55 de milioane de dolari, adică 27,5 milioane de dolari fiecare. Câștigătorul meciului va mai primi, pe lângă aceste 27,5 milioane, alte 30 de milioane de dolari. 


Tyson Fury a disputat până acum 32 de meciuri în cariera de pugilist. A câștigat 31 dintre ele. De cealaltă parte, Francis Ngannou are 20 de meciuri în palmares în UFC, dintre care 17 victorii. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.