De regulă, la turneele finale, gazdele sînt, într-un fel sau altul, favorizate. Mai un arbitraj, mai o programare de meciuri în favoarea lor, aşa a fost mereu dacă stăm bine să ne gîndim. Cum la acest European avem două gazde, era cam greu să fie ambele beneficiare ale tragerii la sorţi. Aşa că s-a nimerit Elveţia, care spre deosebire de Austria are şi ceva echipă. Sorţii au dat Elveţiei adversari cu care, ţinînd cont de valoarea sa, s-ar putea bate cît de cît. Ce s-ar fi întîmplat, de exemplu, dacă ar fi primit adversari din grupa noastră, Elveţia fiind în locul Olandei cap de serie?
Elveţia pleacă, teoretic, cu şansa a treia, după Portugalia şi Cehia, cam la egalitate cu Turcia. Deşi Turcia nu-i echipă rea, avînd în Nihat un jucător în mare formă şi cu un moral excelent. Va fi o echipă periculoasă, dar imprevizibilă, ca întotdeauna. Să ne amintim de Mondialul din 2002, unde a prins bronzul, beneficiind însă de un culoar fantastic. În rest, contextul turneelor finale nu a prins bine turcilor.
Portugalia şi Cehia se vor lupta pentru un loc, admiţînd evident că Elveţia va fi cealaltă calificată. Aş merge pe mîna portughezilor, fie şi pentru că au în lot un Cristiano Ronaldo, un Deco, un Quaresma, un Carvalho, un Simao, în vreme ce generaţia lui Nedved e spre final.
International • EURO 2012 • GRUPA A
Vor fi gazdele ajutate?
Articol de Andrei Niculescu — luni, 30 noiembrie -1
{{text}}