Eugen Voicu, acționar majoritar al ”câinilor”, a transmis suporterilor dinamoviști că el și ceilalți conducători ai grupării estimează ca roș-albii să iasă din insolvență până la finalul ediții de campionat în curs. Sau, poate, mai devreme
Dinamo a primit o veste extraordinară la începutul săptămânii din partea Tribunalului București, care a validat noul plan de reorganizare modificat al clubului din Ștefan cel Mare, mai așteptându-se doar ca decizia să fie definitivă, de luni ea fiind executorie.
Hotărârea judecătorului sindic implică ștergerea, legală, a peste 5 milioane de euro din datoriile grupării. În acest moment, mai sunt de achitat aproximativ un milion de euro, în contul creanțelor ce trebuie achitate până la ieșirea din insolvență, la care se mai adaugă încă un milion de euro, datorii la zi, taxe, impozite, împrumuturi și achitarea primelor de promovare.
În perioada imediat următoare, clubul din Ștefan cel Mare trebuie să plătească ”bugetarii” și ”salariații”, conform angajamentului acționarului majoritar în baza planului de reorganizare modificat, și deja au fost informați respectivii, că-și vor primi restanțele în termen de 30 de zile.
1an și 4 luni a durat prima insolvență a clubului Dinamo, între mai 2014 - septembrie 2015, când roș-albii au șters o datorie de aproape 17 milioane de euro, plătind 800.000 de euro, conform planul de reorganizare de la acea vreme
Eugen Voicu superoptimist: „Ne dorim să ne batem la campionat cât mai repede”
În cadrul conferinței de presă de astăzi, de la ”Arcul de Triumf”, printre alte subiecte abordate, Eugen Voicu, reprezentantul acționarului majoritar, i-a informat pe suporteri vizavi de estimările clubului vizavi de ieșirea din insolvență.
Dinamo a mai trecut printr-o insolvență, pe durata mandatului lui Ionuț Negoiță, fiind primul club de la nivelul primului eșalon care a ieșit din acest proces. Vizavi de ceea ce se va întâmpla în viitorul apropiat la nivelul grupării, Eugen Voicu a făcut previziuni optimiste. Și vizavi de ieșirea din insolvență, și pentru momentul când Dinamo să redevină o forță în Liga 1.
”Ieșirea din insolvență va fi în vara viitoare. E o estimare, dar se poate întâmpla și mai repede. Putem ieși din insolvență până la finalul anului. Cel mai târziu vrem să ieșim la finalul acestui an competițional.
Urmează o perioadă de câteva zile în care vom cristaliza felul în care lucrurile merg la echipă. Vom veni cât mai repede cu un proiect în care să ne asumăm mult mai clar ideile pe care le-am trasat până acum. Ne dorim să ne batem la campionat cât mai repede”, a declarat Eugen Voicu în conferința de presă de azi.
2021este anul în care Dinamo a intrat în insolvență, a doua oară în istorie, în luna iunie
Dinamo trebuie să fie atentă la detalii: „Judecătorul sindic trebuie să verifice, după ultima plată, dacă s-au îndeplinit toate cerințele planului”
Așa cum a informat GSP.ro ieri, nu se iese urgent din insolvență chiar dacă Dinamo, prin acționarul majoritar, ar plăti imediat datoriile grupării. Există cel puțin patru pași importanți ce trebuie parcurși, iar ultimul implică durata până la momentul în care, oficial, după analiza judecătorului sindic, clubul poate fi anunțat că a trecut de insolvență.
Reprezentanții lui Dinamo au setat anul 2025 ca termen limită de îndeplinire a îndatoririlor conform noului plan de reorganizare modificat.
"În medie, poți să ieși din insolvență la 6 luni după ultima plată, după ce ai ajuns pe zero. Se poate și după două luni de la ultima plată, dar acesta e un termen hiperoptimist. Ieși din insolvență la fel cum ai intrat, printr-o decizie a judecătorului sindic. Pot apărea contestații la executarea planului, judecătorul verifică planul aprobat, verifică detaliile financiare.
Nici un credit la bancă nu-l închizi după o oră de la ultima plată, mai sunt niște pași de urmat. Poți să ai ghinionul să nimerești vacanța judecătorească, se mai amână un timp. Dacă azi, cei de la Dinamo plătesc toate datoriile până la ultimul euro, ulterior judecătorul sindic trebuie să verifice dacă s-au îndeplinit toate cerințele planului.
Simpla plată a datoriilor, sută la sută, nu te scoate automat din insolvență", au transmis sursele Gazetei.
{{text}}