Şi totuşi Spania?

De fiecare dată înaintea unui turneu final, în Spania se vorbeşte de titlul suprem. Nici acum nu-i altfel, cu deosebirea că, aşa contestat cum e, Luis Aragones pare să fi desenat un stil propriu acestei selecţionate, acel "tiki-taka" atît de căutat în Primera Division. Infuzia de tineret e mare, deci foamea de performanţe e mai mare ca niciodată, iar atribuirea comenzilor jocului tripletei catalane, Xavi-Cesc Fabregas-Iniesta, pare să garanteze şi spectacolul, şi eficienţa. Odată şi odată trebuie ca Spania să-şi ridice naţionala de fotbal la înălţimea performanţelor obţinute de cluburi. Controversele nu-i ocolesc însă pe iberici, căci Raul a rămas în afara lotului, ceea ce a stîrnit destulă iritare în rîndul populaţiei predominant madrilene. Aragones şi-a asumat însă decizia, dar dacă nu-i va ieşi treaba cu siguranţă va plăti cu postul. Atenţie la această Spania, care ne-ar putea fi adversară în "sferturi", în ideea că România ar obţine calificarea de pe locul secund, iar ei ar cîştiga grupa!

Pe locul doi ar trebui să se claseze Suedia, deşi vedeta Ibrahimovici n-a prea mai jucat în ultima vreme. S-a păstrat pentru Euro, dar lipsa jocurilor în picioare poate fi un handicap. Grecii nu cred să fie în stare să repete performanţa din 2004, cît despre ruşi, chiar dacă au un lot mult inferior senzaţionalului antrenor care e Guus Hiddink, nu pot fi daţi la o parte, fie şi numai privind la miracolul numit Zenit St. Petersburg.