Marius Șumudică vrea să îi aducă la Gaziantep pe portarul Florin Niță (36 de ani) și pe fundașul stânga Junior Morais (37 de ani). Din informațiile Gazetei, discuțiile dintre părți sunt avansate.
Marius Șumudică a fost prezentat joi oficial la Gaziantep. Antrenorul român și-a asumat o misiune dificilă, salvarea de la retrogradare a ultimei clasate din prima ligă turcă.
Șumudică, primele două transferuri la Gaziantep: Florin Niță și Junior Morais
Șumudică a trecut deja la treabă și vrea să își aducă oameni de încredere.
Primul pe lista lui este portarul Florin Niță, liber de contract de la 1 iulie, după despărțirea de Sparta Praga. Niță a fost dorit în această perioadă de mercato și în Superligă, dar nicio ofertă nu i-a satisfăcut cerințele portarului cu 19 apariții în prima reprezentativă a României.
Antrenorul român încearcă să aducă și unul dintre fotbaliștii lui de suflet, pe Junior Morais. Cei doi au mai colaborat în trecut la Astra și în precedentul mandat de la Gaziantep, în 2019. Despre această mutare a scris și Prosport.
Morais nu a mai prins nici lotul în ultimele două partide la Rapid. Are o singură repriză jucată în actuala stagiune, în eșecul 1-2 de la Voluntari.
Marius Șumudică, declarații după semnarea contractului cu Gaziantep
Prezent oficial joi, Marius Șumudică a oferit și primele declarații.
Nu mi-a fost ușor, dar am venit cu inima deschisă. Simt că aceasta este propria mea casă. Acest loc mi-a dat totul înainte. Am încercat să dau totul acestui oraș. Este un risc, nu am retrogradat niciodată în carieră. Cred că voi avea succes și cu această echipă. Avem aici o poveste neterminată, sper să o umplem din nou de succes
- Marius Șumudică, antrenor Gaziantep
{{text}}