Portarul Florin Niță (36 de ani) a plecat în această dimineață în Turcia, acolo unde urmează să semneze cu Gaziantep, formația care l-a numit joi antrenor pe Marius Șumudică (52 de ani).
Florin Niță era liber de contract din luna iulie, când i-a expirat înțelegerea cu Sparta Praga. Acum, goalkeeper-ul cu 19 selecții în tricoul naționalei României se va alătura proiectului de la Gaziantep, unde va colabora cu Marius Șumudică și Junior Morais, fostul fundaș de la FCSB și Rapid, în încercarea de a salva echipa de la retrogradare.
Gaziantep e ultima în clasamentul primei ligi turce, cu niciun punct câștigat în primele 4 runde și cu un golaveraj de 2-10.
VIDEO. Florin Niță a plecat în Turcia să semneze cu Gaziantep: „Campionatul turc este unul net superior celui din România”
„Am avut niște discuții cu Cătălin Liță (n.r. - impresar), care mi-a spus despre această ofertă. Am fost foarte bucuros și fericit, pentru că nu am așteptat degeaba.
Campionatul turc este unul net superior celui de la noi și contează numai să-mi fac treaba. Am purtat niște discuții și cu echipe din România, dar cam atât.
Cu domnul Șumudică nu am mai lucrat până acum, dar din ce am înțeles de la foști colegi este o persoană foarte ok și sper să ne înțelegem bine.
Știu ce s-a întâmplat la Gaziantep, dar în viață mergi unde ești dorit și trebuie să mai faci și niște sacrificii. Maxim este un băiat cu care m-am înțeles bine la echipa națională și mă bucur că ne întâlnim aici.
Fiecare își dorește să dea 100% pentru ca, împreună, să salvăm echipa de la retrogradare”, a declarat Florin Niță, pe aeroportul „Henri Coandă”.
Florin Niță: „Niciodată nu mi-am luat gândul de la echipa națională”
Florin Niță a mai precizat că nu și-a luat niciodată gândul de la echipa națională. El nu a fost chemat la acțiunea din iunie, dar nici la cea din această lună, pentru meciurile cu Israel (9 septembrie) și Kosovo (12 septembrie). Portarul crede că elevii lui Edi Iordănescu pot lua maxim de puncte din cele două meciuri.
„Niciodată nu mi-am luat gândul de la echipa națională și nici nu voi face acest lucru. Pentru orice jucător cred că e importantă echipa națională, să ajungi acolo și să dai totul pentru țara ta și pentru tine, în primul rând.
Trebuie să luăm maxim de puncte, ca să ne putem atinge visul de a ajunge la un turneu final. Putem ajunge acolo, am încredere în toți băieții și în mister.
Știu cum pregătește aceste două meciuri și cu siguranță vom lua maxim de puncte, eu așa cred”, a mai spus Florin Niță.
{{text}}