Guparea „District 48” a anunțat că iese din „Peluza Cătălin Hîldan” Dinamo, printr-un comunicat pe pagina de Facebook. Decizia vine după 2 luni de când o altă brigadă, „Ca la noi la nimeni”, a părăsit și ea peluza.
„District 48 a decis să își suspende activitatea în cadrul Peluzei Cătălin Hîldan. Decizia este una dificilă, dar care a trebuit să fie luată, după ce am simțit că nu ne mai putem exprima la nivelul ultra la care am aspirat cu toții.
Nimeni nu este perfect, deci perfecți nu suntem nici noi, am facut destule și poate nepermise compromisuri individuale, la fel ca mulți alții în viața de peluză, în ideea de a fi bine, însă cu modul de a fi și de a trăi ultra, ca brigadă, nu vom negocia niciodată!
DISTRICT E NUMELE! A fost o onoare și totodată o mândrie să facem parte din “Peluza Cătălin Hîldan”, ca grup din iulie 2019 și ca dinamoviști de când ne știm pe stadioane. Luptele comune alături de frații noștri, indiferent în ce au constat ele, ne-au călit precum călește focul fierul din care sunt făcute ciocanele de pe emblema District, iar anii petrecuți în “Ștefan cel Mare” de mici copii ne-au șlefuit în bărbații care suntem astăzi.
Respect necondiționat tuturor “câinilor”, alături de care respirăm Dinamo! Mesajul District 48 pentru voi este: BAZAȚI-VĂ ÎN CONTINUARE PE NOI, FRAȚILOR! Pentru că sfârșitul District 48 nu este aici! Între noi avem o vorbă împrumutată de la “golani” fără granițe și regrete, la fel ca noi, vorbă care ne-a ghidat în toți acești ani de existență și zbatere pentru ceea ce iubim: “WHEN IN DOUBT, HAMMERS OUT!”
Astăzi, 7 septembrie 2023, părăsim în liniște locurile ocupate cu fruntea sus în PCH, însă pasiunea pentru Dinamo și “ciocanele” din mâini nu le vom lăsa niciodată! DOAR ÎNAINTE, DOAR ÎMPREUNĂ, UMĂR LÂNGĂ UMĂR! NE AVEM PE NOI ȘI AVEM DINAMO!”, au transmis ultrașii.
„Am ajuns la concluzia că este nevoie de o schimbare majoră la nivel de grup”
Gruparea „Ca la noi la nimeni” își anunțase decizia în luna iulie, intrând apoi în rândurile Peluzei Sud:
„Au trecut 11 ani de când am pășit pentru prima dată ca și grup in Peluza Cătălin Hîldan! 11 ani în care am fost în prima linie, reprezentând fără pauză sau compromis atât Dinamo cât mai ales Peluza Cătălin Hîldan! Ne-au ghidat două principii: niciun pas în spate și niciun compromis.
De la început am ales să urmăm calea ultra’ în felul nostru, înțelegând sacrificiile necesare pentru a putea ajunge pe cea mai înaltă treapta a fenomenului ultras din România. De multe ori am ajuns acolo și am tras trena plutonului după noi, precum într-un tur ciclistic.
A fi ultras nu se rezumă doar la o simplă prezență pe un stadion sau o întâlnire banală în afara acestuia. ”Ultras” este o stare de spirit, o trăire autentică care te împinge constant să devii mai bun, mai inventiv, mai puternic si dispus la orice sacrificiu pentru peluza și clubul pe care-l iubești. Fenomenul, deși are reguli stricte și în același timp clare, are nevoie de multe sacrificii si înțelepciune pentru a putea ajunge în vârful ierarhiei.
N-am făcut rabat de la niciun principiu din codul ultras, iar consecvența ne-a caracterizat. Nu suntem dispuși să cedăm locul de pe podium sau să scădem ritmul pe care l-am impus în acești 11 ani cu multă trudă și sudoare, cu amenzi și interdicții, cu nopți nedormite datorită deplasărilor sau a coregrafiilor la care am participat neîntrerupt sau cu nopți dormite pe la secții.
La încheierea acestui sezon, ne-am strâns la aceeași masă, discutând ce este necesar pentru a putea deveni mai buni, mai puternici și mai uniți decât am fost vreodată în această ”epopee” de 11 ani. In urma discuțiilor am ajuns la concluzia că este nevoie de o schimbare majoră la nivel de grup. O schimbare, care suntem convinși că are mai multe avantaje pentru noi, ca grup și care ne va ajuta sa ne îndeplinim toate obiectivele de natură Ultra’. Astfel, noul sezon și o dată cu el întreaga viață ne va regăsi la baza statuii Căpitanului, în rândurile Peluzei Sud Dinamo.
Această schimbare nu vine ușor, dar o facem asumat și cu inima împăcată. Fiecare dintre noi a crescut în PCH, acolo unde a fluturat pentru prima dată un steag, a vărsat primele lacrimi, si a luptat pentru steagul de gard. Peluza Cătălin Hîldan a fost si va rămâne o parte integrantă din sufletul nostru, însă drumul nostru, ca grup va continua alături de Peluza Sud!”.
{{text}}