Saudi Pro League nu a fost depășită la transferuri decât de Premier League în această vară. 956 de milioane de euro au investit cele 18 cluburi, iar cea mai scumpă mutare a rămas cea a lui Neymar (31 de ani) de la PSG la Al-Hilal.
Coșmarul cluburilor din Europa s-a terminat. Cel puțin până în ianuarie, șeicii din Arabia Saudită nu vor mai putea transfera vedete, pe care să le atragă cu salarii din altă lume. Cristiano Ronaldo a dat tonul exodului la începutul anului și puțini și-au imaginat ce va urma în 2023: „Mulți m-au crezut nebun, dar nu am fost decât pionierul transformării avute de Saudi Pro League”.
Iar Neymar a întărit impresia, permițându-și să exagereze puțin după plecarea de la PSG: „Poate că acum campionatul saudit va depăși valoric Ligue 1!”.
Arabia Saudită a cheltuit aproape un miliard de euro pe achiziții
956 de milioane de euro au cheltuit cele 18 cluburi pentru a-și întări loturile (sunt admiși 8 străini la fiecare echipă). În condițiile în care Fondul de Investiții Publice (PIF) controlat de stat a direcționat banii către patru echipe, două din Riyadh, Al-Hilal, Al-Nassr, și două din Jeddah, Al-Ahli și Al-Ittihad, iar valorile s-au concentrat în acest careu, Al-Ettifaq fiind încă departe de sumele aruncate pe piață de granzii din Golf.
Saltul față de sezonul trecut, când Saudi Pro League plătea 44 de milioane pentru noile achiziții, e nemaipomenit!
Jadon Sancho, numai la un pas de Al-Ittihad
Bariera de un miliard de euro ar fi fost spartă în ultimele ore de mercato, dacă aseară Al-Ittihad reușea să se înțeleagă cu Manchester United pentru transferul lui Jadon Sancho.
Aflat în conflict cu managerul Erik ten Hag, mijlocașul englez voia să plece de pe Old Trafford, dar clubul saudit nu a fost de acord cu suma la care ar fi fost obligată să-l cumpere definitiv la finele împrumutului, 58 de milioane de euro. Sau dacă Liverpool și Salah ar fi cedat tentației Al-Ittihad, care era gata să doboare recordul mondial, cu 250 de milioane de euro!
Nicolae Stanciu, elevul lui Cosmin Contra la Damac
Și românii au fost seduși de noul El Dorado al fotbalului. Odată cu transferul lui Nicolae Stanciu de la Wuhan Three Towns la Damac sunt 6 în Saudi Pro League în acest sezon.
Al șaptelea este antrenorul Cosmin Contra, la Damac. România se află pe locul 6 în topul străinilor din campionatul saudit, după Brazilia, Maroc, Portugalia, Algeria și Spania.
TOP 5 ACHIZIȚII CLUBURI
Echipă | Sumă* |
1. Al-Hilal | 353 |
2. Al-Ahli | 201 |
3. Al-Nassr | 165 |
4. Al-Itihad | 118 |
5. Al-Ettifaq | 36 |
* Cifrele sunt în milioane de euro, conform transfermarkt.de.
TOP 5 TRANSFERURI JUCĂTORI
Jucător | Fosta echipă | Echipa actuală | Sumă |
1. Neymar | PSG | Al-Hilal | 90 |
2-3. Otavio | FC Porto | Al-Nassr | 60 |
Malcom | Zenit | Al-Hilal | 60 |
4. Ruben Neves | Wolves | Al-Hilal | 55 |
5. Mitrovic | Fulham | Al-Hilal | 52,6 |
6 ROMÂNI ÎN SAUDI PRO LEAGUE
Jucător | Echipă |
Nicolae Stanciu | Damac |
Florin Tănase | Al-Akhdoud |
Andrei Burcă | Al-Akhdoud |
Ciprian Tătărușanu | Abha |
Alin Toșca | Al-Riyadh |
Andrei Cordea | Al-Tai |
{{text}}