Campionate

Procuratura spaniolă a cerut punerea sub acuzare a lui Luis Rubiales

Articol de Daniel Scorpie  —  Friday, 08 September 2023

La 3 zile după ce Jennifer Hermoso (31 de ani), jucătoarea sărutată cu forța în public de președintele federației spaniole, a depus plângere contra lui Luis Rubiales, Parchetul a declanșat urmărirea penală. Șeful RFEF riscă o amendă ori chiar închisoare de la unu la patru ani!

Scandalul „Kissgate" de la federația spaniolă (RFEF) a intrat într-o nouă fază, după ce victima agresiunii sexuale a făcut marți plângere la Parchet. Procurorii au cerut punerea sub acuzare a lui Luis Rubiales, pentru că a sărutat-o pe Jennifer Hermoso fără voia ei, la festivitatea de premiere a campionatelor mondiale de la Sydney. 

Presa iberică anunță că se poate ca inculpatul să scape cu o amendă penală, dar nu este exclusă nici o pedeapsă cu închisoarea de la unu la patru ani. În urma unei recente reforme a Codului Penal, sărutul neconsimțit se poate încadra la agresiune sexuală.

S-a deschis proces la Madrid

Pe lângă această acuzație se adaugă cea de coerciție, așa cum scrie presa iberică, produsă în momentul în care Rubiales a pus presiune pe Hermoso și pe colegele sale să facă declarații în favoarea sa. Președintele suspendat provizoriu de FIFA face obiectul procesului deschis la Madrid și va fi chemat să dea și el declarații despre ceea ce s-a întâmplat pe podiumul de premiere de la Sydney.

Hermoso: „Nu am fost respectată”

„Mă simt vulnerabilă și victima unei agresiuni, a unui act impulsiv, misogin și fără niciun fel de consimțământ din partea mea. Pur și simplu nu am fost respectată!", declară Jennifer, comentând sărutul șefului RFEF și atitudinea acestuia. Faza de instrucție a cazului poate dura până la 6 luni, dar judecătorul poate închide cazul dacă pe parcurs apar dovezi noi. 

Procurorii așteaptă acum ca Rubiales să-și prezinte, alături de avocatul său, apărarea, având termen de zece zile. Sentința nu va definitivă și va putea fi atacată în apel.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.