Dinamo, locul 11 în Superliga, a jucat azi un amical cu echipa de pe locul 19 din liga a doua, CS Tunari, la baza de la Săftica. Meciul disputat cu porțile închise s-a terminat 7-0 pentru „câini”
Au înscris David Irimia (42), Dennis Politic (52), Ahmed Bani (60), Gonçalo Gregorio (72), Ionuț Borcea (85), Cătălin Țîră (88) și Antonio Bordușanu (108 pen.). Formatul meciului a fost de două reprize a câte 60 minute, la pauza meciului efectuându-se 11 schimbări.
Echipa de start aleasă de Ovidiu Burcă:
Began - Costin, Lucas (căpitan), Bena, Homawoo, D. Irimia - Larrucea - Bani, Ilic, Politic - Abdallah
Rezerve: Dujmovic, I. Roșu, Goncalo, Țîră, Borcea, Bordușanu, Patriche, Giafer, Grigore, N. Roșu, Ghezali
Lucas Alves (31 de ani), fundașul central brazilian, a debutat astfel la Dinamo, iar Burcă i-a dat banderola de căpitan la acest meci, în care l-a introdus din primul minut.
Antrenorul îl vede pe sud-american ca un adevărat lider și cel mai probabil va miza pe el ca titular începând cu meciul cu FCU Craiova, de vinerea viitoare.
Lucas nu a intrat până acum pentru că nu primise certificatul internațional de transfer și a avut de recuperat și fizic. Problemele s-au rezolvat, astfel că poate juca.
24de meciuri a jucat Lucas în ediția precedentă pentru Al Nasr Dubai și pentru Portimonense
Au schimbat adversarul
Dinamo trebuia să meargă inițial în Bănie azi, pentru un amical cu CSU Craiova, la baza echipei lui Mihai Rotaru.
Dinamo a renunțat la idee pentru că ar fi implicat o deplasare de ieri la Craiova, apoi plecare imediat după partida cu formația antrenată de Laurențiu Reghecampf. Bucureștenii au considerat că este prea obositor pentru lotul lui Ovidiu Burcă, așa că au renunțat la acest plan.
Veste mare pentru dinamoviști: unde se joacă derby-ul cu FCU Craiova și prețul
Clubul dinamovist a confirmat informația GSP.ro, elevii lui Ovidiu Burcă vor juca pe cel mai mare stadion al țării meciul cu FCU Craiova, din etapa a 9-a. Totodată, pe canalele de informare, roș-albii au anunțat suporterii și care sunt prețurile biletelor.
Tarifele biletelor:
- Peluza Nord (PCH) & Peluza Sud: 30 RON
- Tribuna 2 – categoria 1 (inel 1 + 2): 55 RON
- Tribuna 1 – categoria 1 (inel 2): 70 RON
- VIP 1: 150 RON
- VIP 2: 120 RON
Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, de la casele de bilete amplasate la Arena Națională, după programul:
- Miercuri: 12:00 – 20:00
- Joi: 12:00 - 20:00
- Vineri: 12:00 – 22:15
Arena Națională ar putea fi casa ”câinilor” pe termen lung
Conducerea grupării din Ștefan cel Mare au mai bifat un target, care sigur este pe placul suporterilor. Conform informațiilor GSP.ro, dinamoviștii au ajuns la un acord cu reprezentanții Primăriei București pentru închirierea Arenei Naționale pentru etapa de vinerea viitoare, cu FCU Craiova.
”Câinii” au promis, cel puțin în comentariile online, că vor fi peste 30.000 de suporteri pe cel mai mare stadion al țării, în cazul în care conducerea va rezolva închirierea Arenei Naționale.
13.000 de eurocostă închirierea basic a Național Arena la un meci din Liga 1. Suma este fără TVA
Pe lângă sumele pe care Dinamo trebuie să le achite PMB pentru închirierea Arenei Naționale, mai este o altă, de peste 10.000 de euro, pentru diverse alte servicii.
Administratorul special Andrei Nicolescu a transmis încă de joi că ar vrea ca echipa lui Ovidiu Burcă să-și desfășoare toate meciurile de pe teren propriu pe Național Arena, mai ales că roș-albii nu sunt satisfăcuți de starea gazonului de pe ”Arcul de Triumf”.
{{text}}