Basarab Panduru (53 de ani) consideră că egalul României cu Israel, scor 1-1, reprezintă un rezultat norocos.
- România continuă parcursul din preliminariile Euro 2024. Jucăm marți, 12 septembrie, de la 21:45, cu Kosovo (Antena 1)
- Celelalte rezultate de sâmbătă din grupa României: Kosovo - Elveția 2-2 și Andorra - Belarus 0-0
Fostul internațional consideră că doar greșeala portarului advers, Glazer, care a scăpat mingea în față și Alibec a marcat, a făcut ca echipa națională să scoată un punct cu Israel.
De asemenea, el a „taxat” și jocul vedetei israelienilor, Manor Solomon, jucătorul lui Tottenham cotat la 18 milioane de euro.
Panduru: „Punctul este enorm. Solomon nu a făcut nimic, doar a dat din mâini”
„Punctul este enorm, nu cred că îl meritam. Golul nostru a venit din nimic. Să nu uităm că portarul lor a mai ieșit greșit o dată din poartă înainte să greșească la gol.
La gol a fost norocul nostru, până atunci tot ei au fost mai buni. Solomon parcă a jucat pentru noi. Nu a făcut nimic, doar a dat din mâini. Se vede că e mare vedetă la ei. Probabil de asta nici nu fac rezultate.
Dă din mâni în loc să joace. Gloukh e cel mai bun de la ei. A dat golul și putea să mai marcheze. A mai avut o bară, trebuia să dea la colțul lung acolo, nu la scurt”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
{{text}}