Am îmbătrânit în presa sportivă. Recunosc, sunt vechi și prăfuit, din secolul trecut, dar am avantajul că am văzut multe, inclusiv fotbalul nostru adevărat. Craiova Maxima, Steaua regina Europei, Dinamo al cârlanilor lui nea Mircea Lucescu, Sportul lui Hagi, România anilor '90-2000 și nu numai.
Știu, o să spuneți că erau alte vremuri, tataie!, că fotbalul era altfel, mai lent, mai ușor, că preluai și puteai să bei o gură de apă până te ataca cineva. Există multă invidie și ignoranță în toate aceste legende. Cei mai tineri, care n-ați avut norocul meu, uitați-vă, căutați pe net, care sunteți curioși! O să vedeți că nu e chiar așa! Bătrânii știu.
Acum vreo două zile, nu știu cum, colegul Viorel Tudorache (și el la fel de bătrân) își amintea de celebrul România - Anglia, din octombrie '80. Și am văzut împreună un scurt rezumat pe YouTube (da, știm să-l folosim!).
E greu să explic în cuvinte, e greu pentru cei mai tineri să înțeleagă cum era atunci. Pe englezi îi vedeam doar prin reviste, când primea cineva din cartier vreuna din Vest. Sau la TV când se dădea finala Cupei Angliei. Adică erau din altă lume.
Aveau echipamente lucioase, din materiale de care nu auziserăm, noi eram în vechile tricouri de bumbac care se lărgeau după două spălări. Ei aveau un fotbal wow! (acum diferența e mult, mult mai mare), dar aveam și noi ceva. Aveam FOTBALIȘTI!
Nu doar că i-am bătut cu 2-1, dar ce le-au făcut Marcel Răducanu, Puiu Iordănescu, Crișan și compania a fost incredibil. Pentru zilele astea, că pe atunci nouă ni se părea normal.
Uitați-vă! Să vedeți combinații, driblinguri, tupeu. Tupeu de fotbaliști adevărați! Iar ritmul, nici pe departe așa cum se chibițează, a fost chiar vioi. Dar aveam fotbaliști! Ce fotbaliști! Iordache, Sameș, Ștefănescu, Negrilă, I. Munteanu, Beldeanu, Dumitru, Țicleanu, Cămătaru ș.a.
Da, nu ne-au calificat prea des nici ei (au ratat-o și p-aia de la Mondialul '82), dar măcar ne-au dăruit amintiri diamante. A fost doar o altă zi când am pus la colț semizeii. Băăă, am bătut Anglia! Au urmat și altele. Multe.
Aseară am avut un deja vu. Cu Israel am văzut iar - a câta oară, în ultimii ani? - o națională fără identitate, cu niște jucători jalnici. Nu jucăm nimic, mingea parcă e un OZN care nu ne ascultă nici de-a dracu'! Dăm tare în ea, cu ură, că prea ne e dușman. Nu-i așa, George?!
Acum avem de toate, condiții, echipamente, banane, contracte mari pe afară, dar chiar și acasă, mașini de fitze, tatuaje, figuri și impresii de vedete și mai mari. Dar nu mai avem fotbaliști!!!
Pe teren vezi numai precipitare, frică, haos, disperare. Viorel Moldovan a pus pumnul pe rană. "Când văd atâta neputință, îmi vine să-nnebunesc! Mi-aș dori să se desființeze fotbalul când văd naționala!", a spus el. Lui nu-i mai puteți zice că nu se pricepe, a fost acolo unde cei de acum nu vor ajunge niciodată.
A fost un atacant batailleur. El chiar s-a bătut cu cei mari, iar pe mulți i-a dovedit. La fotbal. Pușcaș sau chiar și Alibec n-ar fi jucat niciodată în fața lui. Și nu doar a lui. Dacă nu mă credeți, întrebați-l și pe Ganezu'! Băieții, voi ați fi stat la coadă cu poporul, să cumpărați bilete la a II-a dacă ați fi prins acele vremuri!
Terminați cu asta că suntem talentați, că avem valoare. Duceți-vă la Vocea României sau la Eurovision! Că în naționala României, la fotbalul de acum, nu ați dovedit nimic din toate astea. Avem atitudine, nu cedăm, bla, bla, bla. Să te bați în dueluri, să alergi bezmetic să acoperi găuri sau să bubui mingea e jocul arhaic.
Nu vă mai ascundeți după cioburi de rezultate! Am învins pitica Andorra, cu mari emoții anonima Belarus și am scos trei remize, cu maaare bulan mereu!, când am dat de restul. Kosovo ne-a hăituit, Elveția ne-a ascuns mingea, de ziceai că suntem la baba oarba, Israel ne-a întins ca pe rufe.
De ceva timp le tot spun apropiaților că nu cred că această... echipă se va califica la Euro 2024. O spun chiar dacă e pe doi și, vezi Doamne, avem șanse mari. Da, deocamdată încă le avem! Dar până la capăt, fotbalul face dreptate. O să se sature și el de noi. Norocul, barele, VAR-ul, indirectele favorabile nu te pot ține la infinit.
Așa că, vorba lui Viorel Moldovan: "Nu merităm să mergem la Euro, ce să căutăm noi la Euro?!". Jocul nostru - mă rog, ce e bufa aia a groazei cu care ne chinuie băieții - nu-mi dă nicio speranță.
Așa că vă provoc, băieți! Dovediți-mi că sunt doar un hater bătrân și că mai aveți în voi ceva sânge de roman!
Dovediți-le celor care au fost în tribune, acasă sau prin lume! Că la ce datorii aveți la banca încrederii, nu vă ajung zerourile din contracte să le achitați. Cu fotbalul ne-am lămurit, măcar să vedem că din lupta asta cu mingea rămâneți în picioare la final. Alibec știe de ce.
Altfel, naționala nu va fi decât unul dintre vagoanele anonime ale trenului fotbalului românesc în cădere liberă spre fundul prăpastiei. Declamația cu "locomotiva" e din alt film. Unul SF cu Tom și Jerry.
{{text}}