Să zicem mersi!

Chiar așa, să ne declarăm mulțumiți de acest 1-1 cu Israel, consemnat la capătul unei întâlniri în care adversarii au jucat mai mult și mai bine! Cu 58% posesie în dreptul lor și cu superioritate la restul capitolelor, 16-9 la șuturi, 456-273 la pase etc, caseta tehnică nu lasă niciun dubiu.

Nu doar atât. S-ar cuveni să recunoaștem că "tricolorii" au obținut egalul de sâmbătă cu noroc. Împotriva cursului jocului, controlat de israelieni, ei au deschis scorul pentru c-au speculat, prin Alibec, o gafă a portarului Glazer. La șutul lui Stanciu, mingea a sărit din pieptul lui Glazer ca dintr-un perete!

Șansa le-a surâs elevilor lui Edi Iordănescu în special după pauză, pe parcursul unei reprize dominate autoritar de oaspeți. Majoritatea timpului s-a jucat doar în jumătatea noastră. 

Israelienii au pus o asemenea presiune încât parcă era antrenament la o singură poartă, nu meci oficial! A fost perioada în care careul lui Moldovan a părut o cetate sub asediu, numai că Gloukh a trimis balonul în bară (75), iar Moldovan a avut o intervenție providențială (88).

De spus și că Pușcaș a irosit o ocazie uriașă spre final, ea însemnând însă excepția de la regulă. Un eventual succes tricolor nu s-ar fi susținut. Doar că, stilul casei, rezultatul ar fi fost iarăși, ca și în Elveția, mai bun decât prestația.

Lui Stanciu și celorlalți nu li se poate imputa, asta nu!, că n-au avut atitudine. Unitate și coeziune, armele invocate de Iordănescu jr. Băieții s-au încadrat în strategia (care?!) anunțată de selecționer ori măcar s-au străduit. 

Din păcate însă, greoi și previzibili, uneori de-a dreptul temători, preferând mingile lungi către nimeni stilului combinativ, ei n-au arătat suficientă calitate. Au vrut și au transpirat, dar n-au putut mai mult din pricină că nu știu mai mult. Regret să scriu, sunt limitați, atât că alții n-avem și cu ei trebuie să defilăm.

Ca atare, deși unii foarte tineri, în frunte cu Gloukh și Turgeman, ambii de 19 ani, israelienii au câștigat aproape toate duelurile unu contra unu. Ba ne-au și reamintit că în fotbalul cu pretenții se mai și driblează!

Alibec, prompt la gol, mai mereu însă fără sprijin, Bancu, foarte ofensiv, neobositul Stanciu și, înaintea tuturor, Horațiu Moldovan ar fi remarcații noștri. Ceilalți ar intra, părerea mea, la "și alții". 

Regretabil e și că toți cei introduși mai târziu, inclusiv Olaru, n-au adus nimic nou. N-au schimbat nimic. Edi a înlocuit degeaba întreg dispozitivul ofensiv, pentru că nici Mihăilă și nici Moruțan, "salvatorii" de la Lucerna, nu s-au văzut. Deși fiecare a prins peste jumătate de ceas.

Dacă și-a făcut cineva datoria și ar fi meritat din plin felicitări, acela a fost publicul, care a creat o atmosferă extraordinară. El a părăsit însă stadionul dezamăgit, fluierând și huiduind, pe bună dreptate, o evoluție sub așteptări a favoriților.

Totuși, acest 1-1 nu-i chiar atât de rău în condițiile în care, surprinzător, Kosovo a egalat-o pe Elveția la ultima fază și a complicat socotelile în grupă. Calificarea continuă să fie deschisă, e posibil orice, iar România, neînvinsă în 5 partide, rămâne în pole-position pentru locul 2.

 E însă necesar ca ea să bată marți Kosovo. Obligatoriu, sine qua non.